Inconştienţi pe şosele: Şoferi beţi şi fără permis | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Inconştienţi pe şosele: Şoferi beţi şi fără permis

Un tânăr din comuna Mircea Vodă şi o şoferiţă din municipiu, certaţi cu Codul Rutier, au fost opriţi din drum de poliţişti. Cei doi conducători auto se cinstiseră cu licori bahice înainte de a urca la volan şi, în plus, tânărul avea şi permisul reţinut.
La data de 1 februarie, ora 00.15, poliţiştii compartimentului rutier din cadrul Poliţiei oraşului Ianca au oprit pentru control, pe DN 2B, un autoturism "Dacia Solenza" înmatriculat în municipiul Galaţi.
Când a fost legitimat s-a stabilit că şoferul se numeşte Alexandru M., are 22 de ani şi este din comuna Mircea Vodă.
"În urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii au constatat că acesta are permisul de conducere reţinut. Poliţiştii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat", a precizat agent principal Camelia Bucur din cadrul Biroului de Presă al IPJ Brăila.
Acestuia i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a gradului de alcoolemie din sânge. Tânărul s-a ales cu dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fiind sub influenţa băuturilor alcoolice şi fără a avea permis de conducere.

Şi femeile conduc bete câteodată

În noaptea de sâmbătă spre duminică, o şoferiţă din municipiu a avut şi ea ghinionul de a da nas în nas cu poliţiştii, cea în cauză fiind sub influenţa alcoolului. La data de 1 februarie, la ora 03.35, poliţişti din cadrul Biroului Rutier au depistat-o în trafic pe Ramona C. (35 de ani), din municipiul Brăila. Ea conducea autoturismul personal, marca "Ford Focus", pe DJ 212, la ieşirea din localitatea Chiscani. Potrivit poliţiştilor, în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat că şoferiţa avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,47 mg/l. Acesteia i s-a întocmit dosar penal, conform Codului penal.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro