Incident grav: spray paralizant pulverizat în autobuzul liniei 35 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Incident grav: spray paralizant pulverizat în autobuzul liniei 35

• incidentul s-a petrecut înainte de Crăciun, în cartierul Hipodrom, fiind provocat de acoliții unui hoț din buzunare, după ce acesta ar fi fost surprins de călători în timp ce încerca să fure un portofel • un copil aflat în mijlocul de transport și-ar fi pierdut cunoștința

 

Un incident deosebit de grav, petrecut, zilele trecute, într-un autobuz al companiei de transport public de călători, ne-a fost semnalat de mai multe surse demne de încredere și confirmat de angajați ai SC Braicar SA Brăila.

Cu puțin timp înainte de Crăciun, un grup de hoți de buzunare a urcat în autobuzul liniei 35, la stația de la Cimitirul „Sf. Constantin” (cartier Hipodrom). Unul dintre indivizi i-a băgat mâna în buzunar unui călător, încercând să-l jefuiască, iar acesta a sesizat și a reacționat prompt, ajutat de un alt călător. Se aflau în apropiere de stația de la Hipodrom (capătul liniei 2), iar amicii hoțului din buzunare i-au sărit în ajutor și au pulverizat un spray paralizant în interiorul autobuzului în care erau mai mulți călători, după care s-au făcut nevăzuți. Surse demne de încredere ne-au relatat faptul că, la acea oră, în autobuz se aflau și copii și că unul dintre aceștia și-ar fi pierdut cunoștința.

Nu este singurul incident petrecut în mijloacele de transport în comun. Un om al străzii a fost surprins pe când arunca mâncare într-unul dintre tramvaiele noi, aduse de la Arad, un altul pe când scuipa în autobuzul liniei 2 (electric), care se deplasa către Vidin, iar când un călător a îndrăznit să-i atragă atenția, mai că nu l-a luat la bătaie. Și exemplele pot continua.

Astfel de indivizi ar putea fi ușor identificați, pentru că autobuzele și tramvaiele SC Braicar SA sunt dotate cu camere de supraveghere. Pe 7 noiembrie a.c., când primele două tramvaie au fost aduse de la Arad, primarul Brăilei, Marian Dragomir, i-a avertizat pe cei care vor încerca să le vandalizeze, afirmând că autoritățile vor fi cu ochii pe ei.

Vreau să atrag atenția tuturor celor care sunt tentați să-și inscripționeze numele sau să vandalizeze acest tramvaie, că acestea sunt dotate cu zece camere color, foarte performante, care ne vor ajuta să-i identificăm, dar noi sperăm că, fiind atât de frumoase, brăilenii să le respecte, pentru că este o investiție foarte importantă, a precizat Marian Dragomir.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro