* fix în urmă cu o săptămână, municipiul Brăila intra în scenariul roșu, după ce rata de infectare depășise 3 la mia de locuitori * incidența a escaladat atât de repede încât ieri ajunsese la 5,34 de cazuri la 1.000 de locuitori * ieri, în județul nostru au fost confirmate 275 de noi cazuri de coronavirus, fiind cea mai ridicată incidență, la Brăila, de la începutul pandemiei
În doar 7 zile, incidența Covid-19 a depășit un alt prag în municipiul Brăila! 5,34 la 1.000 de locuitori, după ce ieri, în județul nostru au fost confirmate 275 de noi cazuri de coronavirus, un nou record de îmbolnăviri la Brăila, de la începutul pandemiei! Este o creștere alarmantă și față de săptămâna trecută, când în orașul nostru s-a depășit rata de infectare de 3 la mia de locuitori. Între timp și la nivel de județ a crescut incidența cazurilor, ieri înregistrându-se 3,80 la mia de locuitori. Așadar, încă se mențin restricțiile intrate în vigoare la 1 octombrie a.c. privind accesul în restaurante, baruri, cafenele, teatru, cinematografe sau săli de fitness, unde puteți intra doar cu certificatul verde Covid, ca dovadă a vaccinării (cu schema completă), testării sau trecerii prin boală, în cel din urmă caz fiind valabilă o dovadă nu mai veche de 6 luni. Însă, dacă rata de infectare va continua să crească în același ritm, în următoarele ore, Brăila se va alătura, cât de curând, localităților aflate sub incidența unor restricții suplimentare, cum este și carantina pe timp de noapte, dacă rata de infectare va depăși 6 cazuri la 1.000 de locuitori.
Tot ieri, la Brăila au fost consemnate patru decese, iar 73 de persoane sau vindecat în spitale. Numărul persoanelor internate cu Covid era 242, în carantină la domiciliu fiind 401 brăileni, iar 45 în izolare la domiciliu.