perioada de soldare. Altfel spus, desfacerea accelerata, la pret
redus a stocului de marfuri sezoniere noi, fie folosite, fie de
ocazie, dintr-o structura de vinzare cu amanuntul, precedata sau
insotita de publicitate.
In perioada 15 ianuarie - 15 aprilie 2007, inclusiv, pot fi
organizate vinzari de soldare, numai de catre comerciantii cu
amanuntul, pentru produsele specifice sezonului de toamna-iarna.
Vinzarile de soldare se realizeaza cu respectarea prevederilor HG
nr.333/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare
a OG nr.99/2000 privind comercializarea produselor si serviciilor
de piata, aprobata prin Legea nr.650/2002.
Pentru a-si putea desfasura activitatea de soldare magazinele
trebuie sa notifice intentia lor primariei, cu cel putin 15 zile inainte.
Prin soldare se intelege vinzarea unor articole la preturi sub cele
de cumparare in timp ce reducerile presupun vinzarea la preturi
diminuate fata de pretul initial de vinzare, insa cu un oarecare
adaos comercial.
Timp de o luna si jumatate, produsele specifice sezonului toamna
iarna pot fi cu preturi mai mici cu 10, 20, 30 sau chiar 50% din
pretul obisnuit. Din categoria produselor care se pot vinde la pret
redus fac parte, alaturi de confectii si incaltaminte, articolele de
sport-turism, cosmeticele, aparatele de incalzire si climatizare si
ventilatoarele.
Vinzarile cu reduceri nu se fac, insa, oricum, ci trebuie respectate
anumite reguli de catre comercianti. Aceasta, pentru a evita
inducerea in eroare si pacalirea cumparatorilor, dispusi sa scoata
mai multi bani din buzunar in asemenea perioade. Astfel, potrivit
Ordonantei nr. 99/2000, privind comercializarea produselor si
serviciilor de piata, orice anunt de reducere de pret, exprimata in
valoare absoluta sau in procent, trebuie efectuat vizibil, lizibil si
fara echivoc, pentru fiecare produs sau grupa de produse identice.
Anuntul se face fie prin mentionarea noului pret linga pretul
anterior, barat, fie prin inscrierea "pret nou", pret vechi", linga
sumele corespunzatoare sau prin afisarea procentului de reducere
si a pretului nou care apare linga pretul anterior, barat.
Este interzis ca o reducere de pret pentru un produs sau serviciu
sa fie prezentata ca o oferta gratuita a unei parti din produsul
respectiv, deoarece ar fi vorba despre un mesaj publicitar
inselator.
De asemenea, nu este permisa conditionarea vinzarii unui produs
de cumpararea altuia. Si, nu in ultimul rind, comerciantii sint
obligati ca vinzarile de soldare sa le faca doar in spatiile unde
produsele respective erau vindute in mod obisnuit, si nu in altele,
special amenajate in aceste perioade.
Vinzari de soldare - doar doua perioade din an
Vinzarile de soldare pot fi realizate numai in cursul a doua
perioade pe an, cu o durata maxima de cite 45 de zile fiecare, cu conditia ca produsele propuse pentru soldare sa fie achitate furnizorului de catre comerciant cu cel putin 30 de zile inaintea datei de debut a vinzarilor de soldare. Perioadele de soldari se stabilesc de catre comerciant in intervalul 15 ianuarie - 1 martie, inclusiv, pentru produsele de toamna - iarna si in perioada 1 august - 31 octombrie, inclusiv, pentru produsele de primavara - vara. O alta prevedere a Ordonantei, care a intrat in vigoare de la 1 ianuarie 2004, se refera la obligativitatea exercitarii de activitati comerciale cu produse din sectorul alimentar si de alimentatie publica cu personal calificat.
Astfel, aceste persoane trebuie fie sa fi absolvit un curs de
specialitate, fie sa fi desfasurat cel putin doi ani de activitate in
domeniu si sa fi absolvit un curs de notiuni fundamentale de
igiena.
Alte forme de vinzare
De mentionat ca, in conformitate cu prevederile aceluiasi act
normativ comerciantii pot practica si alte forme de vinzare cu pret
redus, in orice perioada a anului, astfel: vinzari de lichidare, vinzari
efectuate in structuri de vinzare, denumite magazin de fabrica sau
depozit de fabrica, vinzari promotionale, vinzari ale produselor
destinate satisfacerii unor nevoi ocazionale ale consumatorului,
dupa ce evenimentul a trecut si este evident ca produsele
respective nu mai pot fi vindute in conditii comerciale normale,
vinzari ale produselor care intr-o perioada de 3 luni de la
aprovizionare nu au fost vindute, vinzari accelerate ale produselor
susceptibile de o deteriorare rapida sau a caror conservare nu mai
poate fi asigurata pina la limita termenului de valabilitate; vinzarea
unui produs la un pret aliniat la cel practicat de ceilalti comercianti
din acceasi zona comerciala, pentru acelasi produs, determinat de
mediul concurential, vinzarea produselor cu caracteristici identice,
ale caror preturi de reaprovizionare s-au diminuat.