Focul a izbucnit duminică în oraşul Odena, la aproximativ 67 km vest de Barcelona ca urmare a unei manipulări accidentale a unei combine de către un localnic care s-a dus el însuşi la poliţie pentru a se autodenunţa. Autorităţile au evacuat două ansambluri rezidenţiale, un refugiu pentru animale sălbatice şi mai multe restaurante. Circa 800 de persoane au fost evacuate şi 124 au petrecut noaptea de duminică spre luni în unele complexe sportive, potrivit pompierilor din Catalonia. Focarul nu a fost încă stins, deşi luni condiţiile meteo au fost mai favorabile decât în ziua precedentă, cu un vânt mai lejer şi umiditate ridicată, relatează agerpres.ro.
În Galicia, un alt incendiu a fost stabilizat în oraşul Navia de Suarna (provincia Lugo), după ce a afectat cel puţin 431 de hectare de vegetaţie clasificată în programul „Red Natura 2000" al UE pentru bogăţia biodiversităţii sale. Serviciile de combatere a incendiilor din cadrul Ministerului Agriculturii au fost nevoite să intervină în unsprezece locaţii din cinci regiuni (Andaluzia, Asturias, Castilia şi Leon, Catalonia, Galicia) situate mai ales în partea de nord-vest a Spaniei. Între 1 ianuarie şi 19 iulie, incendiile au afectat aproape 39.000 hectare de teren din Spania.