Sa avem curajul - dincolo de marele numar de prejudecati - sa dam realitatea romaneasca pe mina adolescentilor!...
Sa-i lasam sa ia in primire, cu un ceas mai devreme, lumea. Si sa le spunem ca au voie chiar sa si greseasca. Vor gresi in litera, nicidecum in spirit. In fond, e prima generatie cu adevarat europeana si se cuvine sa o privim cu toata increderea. Sint primii care nu mai spun sau nu ar trebui sa spuna decit in virtutea automatismelor "afara" cind e vorba de Europa.
Trebuie sa recunoastem, activitatea tinerilor braileni, mai ales a celor ce sint in scoli, nu a ramas nemarcata in mass-media. Dar o pagina dedicata lor - in cazul de fata, elevilor Colegiului National "Gh. M. Murgoci" - intr-o publicatie care sa-si asume raspunderea intrebarilor, mai ales a intrebarilor ce infloresc in sufletele lor, nu au mai avut in ultima vreme.
Intrebarile adolescentilor sint si multe, si grele. Noi, cei maturi, parinti, profesori - oricum, cei implicati in educatie - adesea dezvoltam un tip de surzenie la intrebarile lor si evident gresim. Caci intrebarile lor rod, nu rodesc. Si daca totusi rodesc, dau semne nelinistitoare care se finalizeaza cu decizii gresite.
Cine sa-i inteleaga? Cine sa-i ocroteasca? Lumea in care sint asezati este aspra si nerabdatoare, grabita si neinduratoare. Trebuie sa privim incordati si tremurati de responsabilitate pedagogica si spre zona gri a adolescentei!... Ca profesor, vrind sa-i intelegi, nu ai cum sa nu-i iubesti. Nu-i poti privi rupti de lume. Ei sint o parte a ei si nu peste multa vreme lumea, lumea romaneasca, vreau sa zic, va fi cam cum o vor ei. Cum ar arata portretul (robot? Nu, cuvintul imi da fiori!) adolescentului de azi? Iata o intrebare care se impune. Un raspuns posibil: cu rascrucea in suflet, nestiind prea bine pe ce cale sa apuce, cu increderea in lume usor zdruncinata, cu increderea in scoala adesea rau cladita, cu educatia in familie de multe ori sustinuta precar, cerind cu indreptatire societatii mai mult decit aceasta, biata de ea, poate sa dea.
Adolescentii de azi imi par a fi cititori ocazionali de ziare doar rasfoind si cautind (cautindu-se!), nici ei nu stiu prea bine ce. Mai degraba sint ascultatori de radio, se leagana cu voluptate in hamacul sonor al muzicii lejere, trecind cu nepasare de la vaietul vulgar al manelelor la cintece rastite, cu texte de ocna si de inima albastra. Ii vezi trecind prin padurea de tentatii fara puterea de a se opri. Intind naivi mina spre fructe oprite, le gusta necoapte, cauta si prefera, spre mirarea noastra, fericirea ieftina, cu damf de efemeritate. Dimineata, la prinz si seara ii vezi sporind forfota orasului. Cu suflete frumoase in care visele cresc ca nalba, trag la edec povara metafizica a adolescentei.
Le recunosc dreptul de a vorbi primii, in cunostinta de cauza, pe ton acut, despre singuratate si iubire, despre tandrete si saracie, despre nedreptate si viciu, despre parasire si sacrificiu. Noi le vorbim cind cu pasiune reala, cind trucata despre viitor, despre Europa, despre integrare si valori; despre munca, pragmatism si ei ne privesc ironici si neincrezatori caci, se stie, discursul pedagogic este printre cele mai ruginite discursuri din societatea romaneasca. Cind pun pasul in social nu gasesc mai nimic din ceea ce le garanta scoala. Dimpotriva, in social gasesc mult zgomot si multa furie. Nici o lege invatata in scoala nu mai functioneaza ireprosabil in real. Cert lucru, odiseea lor pedagogica e grea. In aceasta pagina pusa la dispozitie de ziarul "Obiectiv" sper sa se inchege dialogul tinerilor cu realitatea, dar si cu ei insisi.
Sa-i lasam sa ia in primire, cu un ceas mai devreme, lumea. Si sa le spunem ca au voie chiar sa si greseasca. Vor gresi in litera, nicidecum in spirit. In fond, e prima generatie cu adevarat europeana si se cuvine sa o privim cu toata increderea. Sint primii care nu mai spun sau nu ar trebui sa spuna decit in virtutea automatismelor "afara" cind e vorba de Europa.
Trebuie sa recunoastem, activitatea tinerilor braileni, mai ales a celor ce sint in scoli, nu a ramas nemarcata in mass-media. Dar o pagina dedicata lor - in cazul de fata, elevilor Colegiului National "Gh. M. Murgoci" - intr-o publicatie care sa-si asume raspunderea intrebarilor, mai ales a intrebarilor ce infloresc in sufletele lor, nu au mai avut in ultima vreme.
Intrebarile adolescentilor sint si multe, si grele. Noi, cei maturi, parinti, profesori - oricum, cei implicati in educatie - adesea dezvoltam un tip de surzenie la intrebarile lor si evident gresim. Caci intrebarile lor rod, nu rodesc. Si daca totusi rodesc, dau semne nelinistitoare care se finalizeaza cu decizii gresite.
Cine sa-i inteleaga? Cine sa-i ocroteasca? Lumea in care sint asezati este aspra si nerabdatoare, grabita si neinduratoare. Trebuie sa privim incordati si tremurati de responsabilitate pedagogica si spre zona gri a adolescentei!... Ca profesor, vrind sa-i intelegi, nu ai cum sa nu-i iubesti. Nu-i poti privi rupti de lume. Ei sint o parte a ei si nu peste multa vreme lumea, lumea romaneasca, vreau sa zic, va fi cam cum o vor ei. Cum ar arata portretul (robot? Nu, cuvintul imi da fiori!) adolescentului de azi? Iata o intrebare care se impune. Un raspuns posibil: cu rascrucea in suflet, nestiind prea bine pe ce cale sa apuce, cu increderea in lume usor zdruncinata, cu increderea in scoala adesea rau cladita, cu educatia in familie de multe ori sustinuta precar, cerind cu indreptatire societatii mai mult decit aceasta, biata de ea, poate sa dea.
Adolescentii de azi imi par a fi cititori ocazionali de ziare doar rasfoind si cautind (cautindu-se!), nici ei nu stiu prea bine ce. Mai degraba sint ascultatori de radio, se leagana cu voluptate in hamacul sonor al muzicii lejere, trecind cu nepasare de la vaietul vulgar al manelelor la cintece rastite, cu texte de ocna si de inima albastra. Ii vezi trecind prin padurea de tentatii fara puterea de a se opri. Intind naivi mina spre fructe oprite, le gusta necoapte, cauta si prefera, spre mirarea noastra, fericirea ieftina, cu damf de efemeritate. Dimineata, la prinz si seara ii vezi sporind forfota orasului. Cu suflete frumoase in care visele cresc ca nalba, trag la edec povara metafizica a adolescentei.
Le recunosc dreptul de a vorbi primii, in cunostinta de cauza, pe ton acut, despre singuratate si iubire, despre tandrete si saracie, despre nedreptate si viciu, despre parasire si sacrificiu. Noi le vorbim cind cu pasiune reala, cind trucata despre viitor, despre Europa, despre integrare si valori; despre munca, pragmatism si ei ne privesc ironici si neincrezatori caci, se stie, discursul pedagogic este printre cele mai ruginite discursuri din societatea romaneasca. Cind pun pasul in social nu gasesc mai nimic din ceea ce le garanta scoala. Dimpotriva, in social gasesc mult zgomot si multa furie. Nici o lege invatata in scoala nu mai functioneaza ireprosabil in real. Cert lucru, odiseea lor pedagogica e grea. In aceasta pagina pusa la dispozitie de ziarul "Obiectiv" sper sa se inchege dialogul tinerilor cu realitatea, dar si cu ei insisi.
