Imunizarea antigripală, direct în farmacii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Imunizarea antigripală, direct în farmacii

* asta presupune un proiect publicat recent în Monitorul Oficial * după ce personalul va fi instruit în acest sens, brăilenii se vor putea vaccina antigripal și în farmacii, nu doar la medicii de familie, iar acest lucru ar putea veni inclusiv în sprijinul medicilor

 

 

 

 

În viitorul apropiat, persoanele care doresc să se vaccineze antigripal o vor putea face și în farmacii, nu doar la medicii de familie. Asta datorită unui program pilot, inițiat de deputatul Raluca Turcan, cu scopul de a facilita imunizarea pentru populație. Vaccinarea este singura metodă care și-a dovedit eficiența împotriva virusului gripal, după cum spunea Raluca Turcan. ”La doi ani după ce am creat grupul de lucru pentru reglementarea facilă a vaccinării populației, acum, în sfârșit, acest lucru este posibil. Știm cu toții că gripa sezonieră este o cauză majoră a deceselor pe timp de iarnă și a numărului mare de internări în spitale. De asemenea, ea este asociată cu eforturi financiare ridicate pentru achiziționarea de vaccinuri, în condițiile în care vaccinarea este singura metodă care și-a dovedit eficiența în protejarea noastră”, a declarat Turcan. Astfel, conform proiectului, nu mai este nevoie de achiziția vaccinului din farmacii și de a mai face încă un drum la medicul de familie pentru administrare, pentru că totul se poate face acum în farmacii, mai explica inițiatoarea acestui proiect. Contactat și întrebat când se vor alătura, mai exact, farmaciile acestui demers de vaccinare antigripală a populației, directorul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Brăila, ne-a precizat că acest lucru va fi posibil imediat după instruirea personalului farmaciilor, conform OMS 3262/2022. ”Farmaciile în care se vor realiza vaccinări antigripale vor fi autorizate, la cerere, de către Ministerul Sănătății, pentru această activitate”, a transmis directorul DSP Brăila, Gabriel Ciochină.

Așadar, cei care vor dori să se vaccineze vor avea și alternativa imunizării antigripale la nivelul farmaciilor comunitare, adică acelea care vor dori să se implice în această activitate de prevenție prin dezvoltarea sferei de servicii farmaceutice pe care le asigură. Astfel, farmaciștii se vor putea pregăti și autoriza conform reglementărilor nou aprobate.

Luna trecută, numărul de infecții respiratorii acute din Brăila a înregistrat o creștere de peste 30% față de aceeași perioadă din 2021. Mai mult decât atât, în octombrie, la Brăila au fost înregistrate și primele cazuri de gripă din acest sezon, numai la medicii de familie fiind confirmate zeci de astfel de cazuri.

Proiectul privind vaccinarea antigripală în farmacii a fost aprobat prin Ordin al Ministrului Sănătății publicat în Monitorul Oficial al României în 24 octombrie (Ordin 3262/19 octombrie 2022) și are în vedere faptul că infecția cu virusul gripal vine pe fondul imunității scăzute a populației, după ce purtarea măștii și distanțarea socială au dus la o circulație redusă a virusurilor gripale, în timpul restricțiilor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro