Protestul spontan al pensionarilor galateni, ale caror nemultumiri au rabufnit vinerea trecuta in usa prefectului, sint primele de acest fel de dupa alegerile din 2004. Coalitia liberal-democrata nu s-a mai confruntat cu asa ceva nici in guvernarea precedenta, cea din 1996-2000. E drept ca manifestatiile de atunci ale populatiei nemultumite erau generate de primele efecte ale aplicarii terapiei de soc - inchiderea marilor giganti industriali, care devenisera asa-zise "gauri negre" in subreda economie romaneasca. Dar, in acei ani de sfirsit de secol XX, gurile miilor de disponibilizati fusesera inchise cu si mai multe mii de salarii compensatorii, solutia universala de domolit furia populara. Acum, insa, prin vistieria statului bate vintul. Batrinii au mai iesit in strada odata cu sutele de mii de pagubiti ai FNI, degeaba, dupa cum stim cu totii. Pina nu demult, a functionat chiar un Partid al Pensionarilor, care insa a fost absorbit intr-o recenta viltoare electorala de o alta formatiune politica. De aceea, ar fi interesant de aflat cit de spontan a fost protestul celor aproximativ 500 de pensionari galateni - pentru ca manifestatia a fost bine organizata, desi nu fusese autorizata: o reminiscenta foarte vie a defunctului partid sau pur si simplu disperare? Relatarile televiziunilor au fost cit se poate de seci in acest sens, parca tematoare fata de o eventuala reactie a puterii - desi, cu o exceptie sau doua, asemenea practici inclin sa cred ca au disparut definitiv odata cu anul 2004.
Cauzele mini-exploziei sociale au fost puse exclusiv pe seama pensiilor mici, care nu mai pot acoperi avintul de nestavilit al preturilor. Tocmai cind incepuse sa creada ca a trecut si ultima iarna inainte de UE, Guvernul se vede pus, astfel, in fata unui fenomen intrat de ceva timp in umbra stralucitoarei lupte impotriva coruptiei: saracia. Mai bine zis, este vorba despre prapastia care se casca tot mai mult intre patura saraca si cea instarita, fara ca golul acesta sa fie ocupat de altceva, in speta de inca inexistenta clasa de mijloc. In punctul cel mai de jos se afla persoanele de virsta a treia, iar exceptiile celor care au pensii mai mari decit salariul presedintelui tarii nu fac decit sa confirme regula.
Nu numai Romania se confrunta cu o criza a sistemului de pensii. In ultima vreme, mai multe voci au invocat necesitatea cresterii virstei de pensionare la 70 si chiar 85 de ani. A fost dat si un termen - anul 2050 -, cind, se spera, oamenii vor fi mai sanatosi ca astazi. Necesitatea revolutionarii sistemului de pensii vine din tendinta, universal valabila in tarile dezvoltate, de imbatrinire a populatiei. Numai ca, in Romania, este deja necesara o terapie de soc in acest domeniu, fiindca deja sint aproape sase milioane de pensionari, practic o treime din populatia aflata acum in tara. Iar lipsurile ii fac pe multi sa se tiriie de azi pe miine cu impresia ca se asteapta un singur lucru de la ei: sa moara.
Cauzele mini-exploziei sociale au fost puse exclusiv pe seama pensiilor mici, care nu mai pot acoperi avintul de nestavilit al preturilor. Tocmai cind incepuse sa creada ca a trecut si ultima iarna inainte de UE, Guvernul se vede pus, astfel, in fata unui fenomen intrat de ceva timp in umbra stralucitoarei lupte impotriva coruptiei: saracia. Mai bine zis, este vorba despre prapastia care se casca tot mai mult intre patura saraca si cea instarita, fara ca golul acesta sa fie ocupat de altceva, in speta de inca inexistenta clasa de mijloc. In punctul cel mai de jos se afla persoanele de virsta a treia, iar exceptiile celor care au pensii mai mari decit salariul presedintelui tarii nu fac decit sa confirme regula.
Nu numai Romania se confrunta cu o criza a sistemului de pensii. In ultima vreme, mai multe voci au invocat necesitatea cresterii virstei de pensionare la 70 si chiar 85 de ani. A fost dat si un termen - anul 2050 -, cind, se spera, oamenii vor fi mai sanatosi ca astazi. Necesitatea revolutionarii sistemului de pensii vine din tendinta, universal valabila in tarile dezvoltate, de imbatrinire a populatiei. Numai ca, in Romania, este deja necesara o terapie de soc in acest domeniu, fiindca deja sint aproape sase milioane de pensionari, practic o treime din populatia aflata acum in tara. Iar lipsurile ii fac pe multi sa se tiriie de azi pe miine cu impresia ca se asteapta un singur lucru de la ei: sa moara.
