Mergi la conţinutul principal

Impozitele CJ rămân neschimbate

Pentru al doilea an la rând, consilierii judeţeni au aprobat ca taxele şi impozitele locale să nu se majoreze cu nici un ban.
Votul, ce a avut loc în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean de ieri, nu a fost însă fără comentarii din partea consilierilor prezenţi. Astfel, deşi proiectul iniţial prevedea o majorare de 20% a taxelor şi impozitelor locale aplicate şi încasate de către CJ Brăila în anul 2010, consilierul liberal Cătălin Boboc a atras atenţia că, în plină criză financiară, şi mai ales în contextul în care aceste taxe nu reprezintă decât până în 1% din bugetul CJ, aşadar sunt ca şi inexistente pentru CJ, nu ar fi cazul să se mărească decât cu maxim 5% , adică atât cât va fi rata inflaţiei anul viitor. "Practic, CJ nu se bazează pe aceste taxe, sunt ca şi inexistente. Dar, pentru cetăţeanul de rând, orice majorare se va simţi la buzunar, iar cât e criză nu cred că e cazul să îl mai împovărăm şi noi mai mult. Asta, în contextul în care, repet, pentru CJ aceste taxe chiar nu contează. Dacă le-am majora numai cu 5%, cât va fi rata inflaţiei la anul, atunci nici cetăţeanul nu ar simţi. Cred că aşa ar fi cel mai corect din partea noastră". Consilierul liberal a fost susţinut şi de PDL-istul Nicolae Mitroi, iar colegul de partid al lui Boboc, Vasile Datcu, a propus ca taxele să rămână neschimbate. Singurul care a susţinut varianta din proiectul de hotărâre, adică majorarea cu 20%, a fost consilierul PSD Ionel Avram.
Într-un final, preşedintele CJ, Gheorghe Bunea Stancu, a venit cu propunerea de a nu se majora deloc, însă nu a pierdut ocazia de a atrage atenţia consilierilor că făcând astfel de gesturi de caritate, CJ nu va ajunge nicăieri: "Deşi o să propun exact contrariul, o să fac un comentariu. Sunt tare bucuros când văd că şi în cadrul consiliului primează imaginea unui partid sau a altuia şi nu interesul de a colecta fonduri. Iar dacă nu colectăm, de unde vreţi să facem investiţii? Nu am majorat nici anul trecut, iar acum judeţele învecinate au ajuns la o majorare de 40%. Deci dacă nu majorăm nici anul ăsta atunci trebuie să venim cu idei de unde să facem rost de bani, din alte părţi...", a comentat Stancu, înainte de a propune ca taxele şi impozitele pe anul 2010 să rămână neschimbate.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro