Impozite şi taxe locale mai mari din 2016 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Impozite şi taxe locale mai mari din 2016

CLM Brăila a stabilit, vineri, majorarea cu 2% a impozitele şi taxelor locale începând cu luna ianuarie 2016. Potrivit raportului proiectului, decizia a fost luată în baza "efectelor crizei economice din această perioadă". Cu toate acestea, consilierii PNL nu au primit prea bine iniţiativa şi au ţinut să comenteze majorarea taxelor şi impozitelor începând de anul viitor. Consilierii de opoziţie au susţinut că acestea ar trebui să se menţină la nivelul actual pentru a nu crea greutăţi suplimentare brăilenilor. "Populaţia este destul de îndatorată şi ar trebui să găsim alte soluţii pentru atragerea unor surse financiare la bugetul local. Investitori şi tot felul de oameni care, cred eu că sunt destul de interesaţi de oraşul ăsta. Dar pe undeva există o rea-voinţă. Nu are niciun rost să împovărăm populaţia care îşi duce zilele de pe o zi pe alta", a declarat Laurenţiu Chiru din partea PNL. O părere asemănătoare a afişat şi liberalul Cristian Pricop, care la rândul său, a militat pentru menţinerea taxelor la nivelul actual. "În sinteză, majorarea cu 2% a impozitelor şi taxelor locale faţă de 2015, cred că în perioada economică actuală de restrângere şi închidere a activităţilor firmelor, a şomajului, nu este o măsură oportună. De asemenea, legat de taxa de eliberare autorizaţii de funcţionare alimentaţie publică, care se indexează, eu cred că este o neregulă. În loc să ajutăm firmele respective astfel încât să dezvolte economia locală, noi le împovărăm. Sunt la aceeaşi părere cu colegul meu (n.r. Chiru) că trebuie să menţinem nivelul actual al taxelor şi ca atare voi vota împotrivă", a declarat PNL-istul.

Taxa pentru permis de vânătoare, mai mică decât cea pentru C.I.

Tot la acest proiect de hotărâre, preşedintele de şedinţă, liberalul Eduard Ciocan, a dorit să facă un amendament pentru a rectifica o neconcordanţă la capitolul taxe locale. "Amendamentul este în legătură cu taxa pe carte de identitate şi cu cea legată de eliberarea permisului de vânătoare. Taxa pentru vânătoare este 2 lei şi cea pentru carte de identitate 5 lei. Eu am senzaţia că vânătoarea este un hobby, deci ar trebui oarecum taxat în plus şi propun un nivel de 10 lei. Iar taxa pentru cartea de identitate să rămână în continuare 5 lei", a declarat Ciocan. Deşi propunerea s-a bucurat de sprijinul majorităţii plenului, a fost în cele din urmă retrasă după intervenţia secretarului municipiului Ion Drăgan. Acesta a făcut observaţia că taxa pentru eliberarea vizei anuale a permiselor de vânătoare şi pescuit este una extrajudiciară de timbru, prin urmare nu poate fi mărită sau micşoarată la nivelul CLM. "Noi le trecem în hotărârea noastră de Consiliu Local, însă nu avem calitatea să modificăm cuantumul acestora. Nu intră în categoria celor unde avem acea marjă de 20% în care putem face modificări. Astfel, vă rog să reconsideraţi la votul final pe proiectul de hotărâre această majorare", a declarat Drăgan. Chiar şi aşa, primarul Aurel Simionescu a sprijinit propunerea liberalului subliniind că are în plan să ridice problema semnalată la nivelul Ministerului de Finanţe.
"Ca urmare a discuţiilor din şedinţa de consiliu aş vrea să înaintăm o notă la nivelul Ministerului de Finanţe în care să exprimăm această opinie. Mi se pare corectă afirmaţia legată de cuantum când facem această comparaţie. Într-adevăr nu ţine de noi să o modificăm, dar vreau să trimitem acest punct de vedere Ministerului de Finanţe", a afirmat Simionescu. În cele din urmă, proiectul privind noile taxe şi impozite locale pe anul 2016 a fost adoptat fără amendamentul PNL cu 5 voturi "împotrivă" (din partea liberalilor) şi o abţinere a lui Marian Fusea (ex-PDL).

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro