Implantul care tratează paralizia | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Implantul care tratează paralizia

Reuşita medicală a unui grup de cercetători din Elveţia dă speranţe persoanelor cu handicap locomotor. Primate paralizate în urma unor leziuni ale coloanei vertebrale au putut merge din nou, graţie unui implant electric complex, prin care impulsurile creierului sunt trimise către membre, ocolind măduva afectată. Este pentru prima dată când o astfel de intervenţie chirurgicală are succes pe maimuţe. Medicii spun, însă, că vor mai trece câţiva ani până când se vor putea face primele teste pe oameni.

 

Gregoire Courtine, cercetător în neuroştiinţe: „Am reuşit să repornim aparatul locomotor la primate cu leziuni pe măduva spinării. Pentru aceasta, am creat o interfaţă creier-măduvă, care decodează intenţia de mişcare din semnalele creierului, ocoleşte leziunile din măduvă şi trimite informaţia către porţiunea de dincolo de leziune, pentru a reproduce intenţia de mişcare.”

Jocelyne Bloch, neurochirurg: „Pentru prima dată, îmi pot imagina un pacient complet paralizat care să fie capabil să se supună comenzilor date de creier, prin intermediul acestui dispozitiv. Dacă există o leziune a măduvei, atunci comanda nu va ajunge la picioare, ci se va opri la nivelul acelei leziuni. Iar primata nu va putea merge.”

Gregoire Courtine, cercetător în neuroştiinţe: ”Concret, am inserat un electrod într-o regiune a cortexului care controlează picioarele şi am transmis toate informaţiile înregistrate de la neuroni către un computer, care a decodat intenţia de mişcare a primatei, pe baza acelui semnal. Acest lucru înseamnă extinderea mişcării către picior. Apoi, computerul trimite această informaţie către un dispoziv implantat care are capacitatea de a trimite stimulul către locul corect, la momentul corect, reproducând mişcarea picioarelor.”

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro