* o tânără din comuna Berteştii de Jos conducea un autoturism pe DJ 212, dinspre Brăila către comuna natală, dar s-a angajat într-o depășire și a pierdut controlul volanului, lovind frontal un Tir * din păcate, în urma impactului violent, şoferiţa de 30 de ani nu a mai scăpat cu viaţă
O maşină a lovit un autotren, pe un drum judeţean, iar tânăra aflată la volan, din comuna Berteştii de Jos, a murit în urma impactului violent. La data de 12 octombrie, la ora 20:12, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Însurăței au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că pe D.J. 212, în afara localității Cuza-Vodă, a avut loc un accident rutier. „Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au stabilit că o tânără de 30 de ani, din comuna Berteștii de Jos, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 212, din direcția Brăila către comuna Berteștii de Jos, s-ar fi angajat într-o depășire și ar fi pierdut controlul direcției volanului, lovind frontal un tir ce se deplasa din sens opus”, au transmis polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
În urma evenimentului a rezultat decesul tinerei, fiind transportată la Serviciul Județean de Medicină Legală Brăila în vederea efectuării necropsiei. Șoferul tirului a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.
Poliţiştii au întocmit în cauză dosar penal și sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.