Tragedie rutieră la ieşirea din Staţiunea Lacu-Sărat, chiar în Vinerea Mare. O şoferiţă imprudentă a pătruns cu autoturismul într-o intersecţie, fără să acorde prioritate şi s-a ciocnit violent cu o altă maşină. Impactul a fost atât de violent, încât o persoană a decedat pe loc şi alte cinci, două rănite grav, au ajuns la spital pentru îngrijiri medicale.
Astfel, în seara zilei de 2 aprilie, Mihaela P., de 40 de ani, din Brăila, conducea autoturismul "Matiz" pe aleea de acces către staţiunea Lacu-Sărat. La intersecţia cu DE 584, şoferiţa nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism "Opel" condus regulamentar de brăileanul Aurelian C., în vârstă de 28 de ani. Cele două maşini au intrat în coliziune, iar mama şoferiţei imprudente, Chira P., în vârstă de 69 de ani, a decedat după ce s-a lovit puternic la cap. Femeia aflată la volan şi fiica ei de numai 7 ani au ajuns la spital în stare gravă, rămânând internate. Ocupanţii autoturismului "Opel" au scăpat mai uşor, şoferul şi două minore, în vârstă de 15 şi 9 ani, care se aflau în maşină, suferind leziuni minore.
Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, iar pe numele şoferiţei imprudente s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.