Mergi la conţinutul principal

Imaculatul Vasile s-a Datcu şmecherii

La puţin trafic de influenţă, aşa subţire, ca un şpriţ de vară. Mai exact, am aflat că l-ar fi abordat pe directorul de la Metro să-i dea şi lui acolo, de-o măslină, un contracţel de pus pavele la noua locaţie de hypermarket care se face aicişea, la Brăila. Nu de alta, dar n-o fi el mai prost decât ăştia de la "Tancrad" care-i suflă-n cur ştiţi voi cui. C-a încercat marea cu degetu' la şeful de la Metro nu-i bai, problema-i că Datcu ar fi venit în numele viceprimarului PNL Alexandru Dănăilă. Când am aflat această informaţie deja m-am prăbuşit de râs. Unu la mână: Dănăilă n-a ajuns încă viceprimar, este doar în cărţi, dar se pare că până o să ajungă pe post o să termine ăştia de pus pavele. Doi la mână: din câte ştiu, Dănăilă nu-i de aceeaşi parte a baricadei liberale cu Vasile Datcu. Trei la mână: Păi, nu ziseşi tu, bre, nea Vasile, că peneleul a ajuns oficiu' de plasare forţă de muncă, cu ţintă clară la Dănăilă şi Boboc care urmau să ajungă viceprimar respectiv vicepreşedinte CJ. Aaaa, între timp ţi-a pierit simţu' critic şi te-ai gândit la fel ca mulţi alţii din preajma ta că n-ar fi rău, până una alta, să profiţi şi mata un pic de pe urma viitorului viceprimar PNL, oricum s-ar numi el. Breee, la ce cărţi ai scris, m-aşteptam la mai multă subtilitate! Parol!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro