Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu şi deputatul Viorel Hrebenciuc au fost audiaţi, ieri, de procurorii DNA Braşov, într-un dosar privind retrocedări ilegale de terenuri în care sunt vizaţi magistraţi şi doi avocaţi, unul dintre ei fiind deputatul PSD Ioan Adam. Ilie Sârbu a ieşit de la DNA Braşov după mai puţin de o oră, el spunându-le jurnaliştilor că nu a fost audiat, fără a face alte declaraţii. Viorel Hrebenciuc a fost adus la DNA Braşov, cu o maşină a Jandarmeriei şi însoţit de anchetatori, el spunând că nu ştie în ce calitate a fost chemat.
Viorel Hrebenciuc a ieşit de la DNA Braşov, după aproape două ore, el spunând că i s-a adus la cunoştinţă calitatea de inculpat în dosarul privind retrocedările ilegale de terenuri şi precizând că este acuzat de mai multe infracţiuni, pe care "trebuie să le studieze" împreună cu avocatul său.
Deputatul PSD a ieşit din sediul DNA Braşov în jurul orei 14.00, însoţit de avocatul său. El le-a spus jurnaliştilor că i s-a adus la cunoştinţă calitatea de inculpat în dosarul privind retrocedările ilegale de terenuri.
"Mi s-a adus la cunoştinţă calitatea de inculpat în dosar. Sunt mai multe infracţiuni, dar trebuie să le studiez cu avocatul, la Legea 78/2000 (referitoare la fapte de corupţie -n.r.). Mă voi prezenta cu avocatul ori de câte ori voi fi chemat", a spus Viorel Hrebenciuc.
Întrebat dacă este necesară ridicarea imunităţii parlamentare în cazul său, el a răspuns că procurorul va decide acest lucru.
Hrebenciuc a fost întrebat de jurnalişti şi dacă a vorbit cu Ilie Sârbu despre această anchetă, răspunzând: "Nu".
Nume mari în dosar
Prinţul Paul şi prinţesa Lia urmau să fie audiaţi şi ei la DNA în dosarul retrocedărilor. Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că vila acestora din Capitală a fost percheziţionată miercuri dimineaţă.
Potrivit surselor citate, Paul Philippe şi Lia Georgia, cu sprijinul juristei acestora, Alina Carmen Ciocoiu şi pretinzând că sunt moştenitorii bunurilor deţinute de Casa Regală a României, "au cumpărat influenţă de la Iacob Sorin Ion".
Iacob le-ar fi promis celor doi că va interveni, direct sau cu ajutorul altor persoane, la funcţionari cu atribuţii în reconstituirea dreptului de proprietate pentru obţinerea mai multor terenuri şi clădiri.
Aceştia ar fi urmărit reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren forestier de aproximativ 30.000 de hectare din oraşul Broşteni, judeţul Suceava. În acest sens, ar fi fost făcute demersuri şi s-ar fi încercat "să capaciteze Comisia locală de fond funciar Broşteni să se pronunţe favorabil asupra unei cereri mai vechi formulate de Paul Philippe".
Judecătorii Ordog Lorand Andraş şi Gabriel Uţă de la Tribunalul Covasna au fost şi ei audiaţi. Cei doi magistraţi au fost aduşi la DNA Braşov la interval de câteva minute, cu dube ale Jandarmeriei şi însoţiţi de mascaţi şi jandarmi.
De asemenea, deputatul PSD Ioan Adam a fost audiat, miercuri dimineaţă, la DNA Braşov, în dosarul privind retrocedări ilegale de terenuri în care sunt vizaţi şi magistraţi, între care soţia sa, el spunându-le jurnaliştilor, la ieşire, să nu se grăbească cu concluziile, transmite corespondentul Mediafax.
Acuzaţiile procurorilor
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Braşov fac cercetări în această cauză pentru infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie care au legătură cu reconstituirea dreptului de proprietate pentru aproximativ 90.000 de hectare de teren forestier şi 100 de hectare de teren agricol, arată DNA, într-un comunicat de presă.
Anchetatorii au făcut 25 de percheziţii în judeţele Braşov, Bacău, Covasna, precum şi în Bucureşti, dintre care cinci la instituţii publice de interes local, una la un birou de avocatură şi restul la sediile unor firme şi la domiciliile unor persoane, a precizat DNA.
Surse judiciare au declarat, pentru Mediafax, că între cele cinci instituţii publice la care au avut loc percheziţii sunt şi tribunalele Braşov şi Covasna. De asemenea, au avut loc percheziţii la sediile a trei primării, una dintre acestea fiind cea din localitatea Căiuţi din judeţul Bacău. Anchetatorii au percheziţionat şi biroul de avocatură al deputatului PSD Ioan Adam.
Potrivit surselor citate, de la cele două instanţe sunt vizaţi trei judecători, suspectaţi de implicare în luarea unor decizii ilegale privind retrocedarea de terenuri. Doi dintre magistraţi sunt de la Tribunalul Covasna şi unul de la Tribunalul Braşov.
În acelaşi dosar sunt suspectaţi de fapte de corupţie şi doi avocaţi, unul dintre aceştia fiind deputatul PSD Ioan Adam, membru în Baroul Braşov. Celălalt avocat este membru al Baroului Covasna.
Soţia lui Ioan Adam, judecătoarea Roxana Adam, de la Tribunalul Braşov, ar fi printre cei trei magistraţi suspectaţi în cauză, au mai arătat sursele citate.
Printre localităţile în care s-ar fi făcut retocedările ilegale de terenuri sunt Comăneşti, Palanca, Brătuleşti şi Doftana, au precizat sursele judiciare.
Conform aceloraşi surse, doar 30.000 din cele 90.000 de hectare de terenuri forestiere ar fi fost retrocedate până în prezent, pentru celelalte 60.000 de hectare dosarele fiind pe rolul instanţelor.