E, după ce toată lumea a scăpat cu viaţă din acest conflict prostesc (inclusiv Ilie Paraschiv, care probabil a fugit în boscheţi şi şi-a pierdut urma printre nudişti), poliţia a început să îi caute pe agresori. Şi i-a căutat aşa, preţ de câteva zile, până când s-a lăsat la mâna ei. Sau cel puţin asta a fost impresia mea, de simplu spectator al cazului de la Lacu Sărat. Şi exact când ne pregăteam să concluzionăm că încă 3 golănaşi din Brăila au dat cu sabia, după care, viteji nevoie mare, s-au ascuns în beciurile din Chercea, Ilie Paraschiv apare de nicăieri şi aruncă bomba în ziarul Obiectiv de joi, 5 august: „Eu ştiu unde sunt agresorii, de ce trebuie să dau recompensa!? Oricum, tot dintre ei mi-au spus. Aţi văzut ce prieteni sunt? Că vor să dea vina unul pe altul. Prietenii lor au venit şi mi-au spus «mergi acolo şi vezi că îi găseşti». Am ajuns acolo şi m-am convins că sunt acolo, undeva la etajul 1. Se ştie unde se află, sunt interceptaţi, asta este treaba poliţiei... o să îi găsească".
E clar, am zis eu atunci, a doua zi o să văd în ziare poze cu agresorii încătuşaţi. Căci dacă Ilie Paraschiv a fost personal să se convingă de faptul că atacatorii bodyguardului său sunt în blocul X, fix la etajul 1, e chestiune de ore până când aceştia vor fi săltaţi de poliţişti. Problema este că de atunci au trecut 8 zile, şi absolut nici o veste de pe frontul de vest situat la „etajul 1". Nu tu descinderi, nu tu arestări, nimic care să vină să confirme informaţiile făcute publice cu atâta convingere de Ilie Paraschiv.
Acuma io nu ştiu ce să mai cred. Avem două ipoteze de lucru în acest caz, şi anume: 1) poliţiştii au căzut la pace cu agresorii şi i-au lăsat să-şi schimbe ascunzătoarea, şi 2) Ilie Paraschiv minte de-ngheaţă Dunărea de Sf. Maria când afirmă că ştie el sigur unde se adăposteau atacatorii de la Lacu Sărat.
Eu, unul, înclin spre a doua variantă, şi asta nu neapărat că aş avea încredere în poliţiştii lui Chivu. Nici vorbă! Numai că din câte am înţeles, cei trei băieţi care au dat cu sabia sunt nişte neica nimeni, vai mama lor, care fumează la poştă şi mănâncă parizer pe hârtie de ziar, asta atunci când au bani. Dar e bine totuşi că Ilie Paraschiv are informaţii beton, primite chiar din anturajul golănaşilor care i-au făcut sită bodyguardul într-o vineri, la Lacu Sărat.