Mergi la conţinutul principal

Ilegalităţi la încheierea unui contract de telefonie mobilă

Recidivistă cu o "coadă" de 829 de zile de închisoare, Liliana Titiana Gheorghiţă, 44 de ani - condamnată anterior pentru mai multe infracţiuni de înşelăciune şi trafic de influenţă - a fost cercetată şi trimisă în judecată, ieri, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată şi înşelăciune. Anchetată în aceeaşi cauză penală, Florina Adriana S., 35 de ani, administratorul SC "Simm's Computer Center" SRL, a fost deferită justiţiei pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Dacă prima inculpată a recunoscut săvârşirea infracţiunilor, cea de-a doua negat constant că ar fi încălcat legea, în ciuda probelor administrate de oamenii legii.

Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătorie, în ziua de 14 februarie 2005, recidivista Liliana Titiana Gheorghiţă a încheiat în mod fraudulos un abonament de telefonie mobilă pe numele socrului ei, Vasile Gheorghiţă, cu "Simm's Computer Center" SRL, partener "Mobifon" SA (actualmente "Vodafone România" SA - Connex), fără acceptul acestuia, în baza căruia a efectuat convorbiri de 471 lei (la valoarea din martie-aprilie 2005), pe care nu le-a achitat. Compania de telefonie mobilă l-a acţionar pe titular - adică Gheorghiţă Vasile - în judecată, astfel că acesta, văzându-se tras pe sfoară, şi-a reclamat nora la Parchet. Oamenii legii au pus-o sub acuzaţie şi pe Florina Adriana S., angajata "Simm's" care i-a întocmit recidivistei contractul, în condiţiile în care se afla "pe lista neagră", în litigiu cu operatorul de telefonie mobilă, şi, în plus, prezentase copia buletinului de identitate al socrului, precum şi copia contractului de închiriere pentru locuinţa acestuia din Brăila, strada Ardealului. După declanşarea cercetărilor, Florina a dat vina pe colega ei, Oana L. Anchetatorii au dispus neînceperea urmăririi penale pentru Oana L. şi punerea sub acuzaţie a Florinei S., cea care a încheiat, de fapt, contractul ilegal. Cazul se află în atenţia magistraţilor judecători.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro