• poliţiştii l-au oprit pentru control pe un şofer brăilean, pe Şoseaua de Centură, constatând că acesta transporta ilegal aproape o tonă de gaz
Transport ilegal de recipiente pline cu gaz. În cursul zilei de luni, în jurul orei 8.50, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila l-au oprit în trafic, pe şoseaua de Centură a municipiului, pe un şofer brăilean de 52 de ani. Acesta transporta, cu ajutorul unei autoutilitare, un număr de 6 recipiente din inox care conţineau cantitatea de 930 kg gaz, fără a deţine documente de provenienţă. “Întreaga cantitate de gaz a fost ridicată în vederea confiscării şi predată pe bază de proces - verbal unei societăţi de profil, fiind aplicată o sancţiune contravenţională, în valoare de 2.000 lei conform Legii 12/1990 privind protejarea cetăţenilor împotriva unor activităţi comerciale ilicite, societăţii căreia aparţinea gazul”, au precizat reprezentanţii IPJ Brăila.