• poetul avangardist evreu de origine română a revenit acasă prin volumul „Jurnalul sinuciderii”, lansat vineri, la Biblioteca Judeţeană
Vineri, 18 noiembrie 2016, de ora 17.00, la Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” a avut loc lansarea volumului „Jurnalul sinuciderii” de Ilarie Voronca. Cartea a fost prezentată de Vladimir Pană, Petre Răileanu şi Viorel Coman, care au vorbit despre poetul avangardist evreu de origine română, Ilarie Voronca, născut în 1903 la Brăila şi care se numără printre scriitorii români ce au reuşit să se afirme în lumea literară occidentală şi în limba franceză.
Autorul ocupă un loc important în cadrul mişcării de avangardă, fiind în acelaşi timp un poet al modernităţii şi al iubirii. Ilarie Voronca este promotorul unui curent poetic nou apropiat de dadaism, care şi-a păstrat originalitatea până astăzi, iar producţia lirică a lui Ilarie Voronca în limba română cuprinde zece volume de poezii.
Poetul s-a mutat în Franţa în 1933, iar după această dată, creaţia sa aparţine spaţiului literar de adopţie. S-a sinucis în 1946 la Paris, în timp ce lucra la volumul “Manual al perfectei fericiri”.