Legea organică cu numărul 3/2014, prin care devine efectivă abdicarea, semnată şi promulgată de regele Juan Carlos şi contrasemnată de premierul Mariano Rajoy a fost publicată în Monitorul Oficial al Spaniei cu un preambul în care se aminteşte de decizia abdicării, este reprodus mesajul monarhului din ziua anunţului şi sunt precizaţi paşii parcurşi de aceasta în procedura de adoptare de urgenţă, în cele două camere ale legislativului spaniol.
"Prin urmare, le cer tuturor spaniolilor, persoanelor private şi autorităţilor, să apere şi să protejeze această lege organică", se arată în încheierea legii organice, semnate de regele Juan Carlos şi contrasemnate de premierul spaniol Mariano Rajoy.
Felipe al VI-lea este de facto rege al Spaniei, participând ieri dimineaţă la ceremonia de proclamare şi întronare simbolică în faţa camerelor reunite ale legislativului spaniol, la sediul Congresului Deputaţilor. Legea organică a abdicării a fost deja adusă la Congresul Deputaţilor, în seara zilei de miercuri, aproape imediat după ce regele Juan Carlos I al Spaniei a semnat-o şi promulgat-o, în după-amiaza zilei de miercuri.