* marți, 14 septembrie, la sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, Înaltpreasfințitul Părinte Casian a oficiat Parastasul pentru cei care au fost închiși, torturați și uciși la Salcia, în Insula Mare a Brăilei, pe vremea dictaturii comuniste * totodată, ierarhul a sfințit primele două cruci de piatră amplasate pe locul unde a fost cândva groapa comună de la Salcia * tot marți, ierarhul a oferit 50 de ghiozdane cu rechizite școlare pentru copilașii săraci din Agaua, Titcov și Frecăței
Vizită misionară și arhierești binecuvântări la Salcia, în Insula Mare a Brăilei, în marea sărbătoare creștină a Înălțării Sfintei Cruci.
"În după-amiaza zilei de 14 septembrie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a mers în Insula Mare a Brăilei pentru a binecuvânta primele două cruci amplasate pe groapa comună în care au fost înmormântați, fără cruce și fără preot, toți cei care au trăit calvarul regimului inuman de la Salcia. Cimitirul, care va avea 24 de cruci din piatră, se află lângă Troița memorial "Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia", inaugurată de ierarhul locului în luna iunie a acestui an, atunci când s-a luat hotărârea înființării unui cimitir pentru toți cei care au fost închiși și torturați, începând cu anul 1952, în lagărul (colonia de muncă) Salcia din Insula Mare a Brăilei și care au trecut la cele veșnice în condiții vitrege", precizează purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, pr. Rareș Bucur.
Potrivit sursei citate, vizita Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Casian în Insula Mare a Brăilei a reprezentat, și de această dată, un prinos de recunoștință pentru înaintașii care au suferit aici, la Salcia, în perioada comunistă. Totodată, prezența ierarhului Dunării de Jos a adus bucurie în sufletele a zeci de copii săraci, cărora Înaltpreasfinția Sa le-a oferit ghiozdane complet echipate cu rechizite, atât de necesare în noul an școlar.
În această deplasare pastoral-misionară, chiriarhul Dunării de Jos a fost însoțit de slujitori din administrația eparhială și de preotul paroh din localitatea Frecăței. ÎPS Arhiepiscop a săvârșit slujba Parastasului la Troița memorial și i-a pomenit pe cei trecuți la cele veșnice în perioada dictaturii comuniste, în prezența credincioșilor și a autorităților locale.
În contextul derulării, la început de an școlar, a programului eparhial de sprijinire a copiilor cu posibilități materiale reduse din fiecare parohie, intitulat "Hristos în școală" - prin care sunt ajutați, în total, 4.000 de copii nevoiași din județele Brăila și Galați - donația făcută în ziua Înălțării Sfintei Cruci, în Insula Mare a Brăilei, a fost una de suflet. Nu mai puțin de 50 de copii din localitățile Agaua, Titcov și Frecăței au primit din partea ierarhului tot atâtea ghiozdane pline cu rechizite școlare, spre bucuria celor mici.
"De ziua Înălțării Sfintei Cruci, mărturisitorii și bunii români din Insula Mare a Brăilei, îndeosebi în perimetrul Salcia, au primit, astăzi, primele cruci de piatră, care vor marca de acum înainte locul gropilor comune, după 70 de ani. Un cimitir memorial. Prin grija Arhiepiscopiei Dunării de Jos și prin colaborarea cu Primăria Frecăței, sperăm, cât mai curând, să le așezăm la căpătâi cruci de piatră care să le amintească generațiilor care vor veni despre cei ce s-au ascuns în lumina Celui nepătruns cu sutele. Și generațiile de acum, punând aceste pietre de hotar pentru libertatea poporului nostru, vor fi ajutate să nu uite niciodată de jertfa lor, pentru binele generațiilor viitoare. Și, în același timp, să nu mai uităm niciodată de a-i pomeni, pentru a nu mai greși niciodată în legătură cu viața aproapelui nostru. Viața este darul Lui Dumnezeu! Să Îl lăsăm pe Dumnezeu, care ne-a dat viața, să ne-o ia când dorește El. Noi să rămânem în continuare frați. Un eveniment, așadar, mare, astăzi, în Insulă! Arhiepiscopul, însoțit de consilieri parohiali, a predat lecția demnității mărturisitorilor de acum 70 de ani, copiilor de la școală și părinților lor. În încheiere, prin grija Parohiei Sfinții Trei Ierarhi din Galați și îndeosebi a Părintelui Ionel Rotaru, copiii au primit ghiozdane echipate pentru școală. Sperăm că lecția despre cinstirea martirilor de la Salcia să le fie în viață un far luminos și frumos. Aceasta am făcut noi astăzi!", a spus Înaltpreasfințitul Părinte Casian la sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci.