Mergi la conţinutul principal

Ierarhul în mijlocul copiilor. O zi cu Părintele Arhiepiscop pe malul Lacului Sărat

• miercuri, 2 august, 60 de copii de la zece parohii brăilene, însoțiți de preoți și profesori, au petrecut o zi la Așezământul „Sf. Mare Mucenic Pantelimon” din Stațiunea Lacu Sărat • gazdă le-a fost însuși ierarhul Dunării de Jos, Părintele Arhiepiscop Casian • cei mici au inițiat jocuri și concursuri tematice și s-au întrecut la un concurs de atletism, pe malul Lacului Sărat • evenimentul este inclus în programul eparhial „Vacanța din pridodvorul Bisericii”, derulat în vacanța de vară, beneficiari fiind sute de copii din Brăila și Galați

 

Ierarhul Dunării de Jos s-a aflat, miercuri, 2 august, pe meleaguri brăilene, dar nu în cadrul vreunui eveniment oficial sau pentru târnosire de biserici, ci pentru a le fi gazde copiilor și adolescenților brăileni, beneficiarii unei excursii gratuite, de o zi, la Așezământul de la Stațiunea Lacu Sărat.

„Miercuri, 2 august, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul al Dunării de Jos, 60 de copii din parohiile brăilene „Nașterea Domnului”, „Sfinții Arhangheli”, „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, „Sf. Ioan Botezătorul”, „Sf. Prorooc Ilie”, „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, „Sfinții Trei Ierarhi”, „Sf. Cuv. Parascheva”, „Sf. Spiridon Vechi” și „Sf. Dumitru” - Brăilița au participat la o serie de activități educative și recreative organizate special pentru copii și tineri la Așezământul social-filantropic „Sf. Mare Mucenic Pantelimon” Lacu Sărat”, precizează părintele consilier Rareș Bucur.

Copiii de la cele zece parohii brăilene, sosiți în acest minunat „colț de rai”, situat la câțiva kilometri de municipiu, împreună cu profesorii de Religie, voluntarii și preoții de la parohii - în frunte cu părintele protopop Ștefan Constandache - au avut bucuria de a se întâlni cu Înaltpreasfințitul Părinte Casian, ierarhul de la Galați, care le-a fost gazdă, ghid și îndrumător pentru câteva ore în spațiul primitor al așezământului de pe malul Lacului Sărat.

Mai înainte de a purcede la joacă, împreună cu ierarhul locului, copiii și însoțitorii lor s-au rugat în Capela „Sf. Pantelimon” din cadrul acestui așezământ eparhial, așa cum se cade unor buni creștini. Iar mai apoi, plini de energie, entuziasm și bucurie, cei mici au participat la o mulțime de activități sportive, jocuri recreative și concursuri tematice desfășurate în natură, puse în scenă de profesorii lor, fiind vegheați și îndrumați cu dragoste părintească de însuși ierarhul Dunării de Jos, Părintele Arhiepiscop Casian. Cei mici s-au întrecut cu ierarhul lor la un miniconcurs de atletism desfășurat, ad-hoc, pe malul lacului.

După masa oferită de gazde în foișorul de la Așezământului „Sf. Mare Mucenic Pantelimon”, copiii au continuat să se joace și să se bucure de clipele frumoase petrecute împreună, pe malul Lacului Sărat, fiind răsplătiți cu daruri de Părintele Arhiepiscop, care le-a oferit, cu generozitate, o traistă plină ochi cu bunătăți.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro