Ivan Rogers, ambasadorul britanic la UE care şi-a dat marți demisia, critică Londra pentru că nu şi-a informat reprezentanţii la Bruxelles în legătură cu obiectivele de negociere pentru Brexit.
Ambasadorul britanic la UE, Ivan Rogers, care şi-a dat demisia marţi, a criticat Guvernul de la Londra, pentru că nu şi-a informat nici măcar reprezentanţii la Bruxelles în legătură cu obiectivele de negociere pentru Brexit, relatează BBC News, preluat de News.ro.
Într-o scrisoare trimisă echipei sale, prin care îşi anunţă demisia, cu mai puţin de trei luni înainte ca May să lanseze oficial negocierile de ieşire din UE, Ivan Rogers a avertizat că Londra nu are negociatori cu experienţă şi a cerut echipei de la Bruxelles să pună sub semnul întrebării acest stil de gândire neclară.
“Sper că veţi continua să puneţi sub semnul întrebării argumentele nefondate şi gândirea neclară şi că nu vă va fi niciodată teamă să le spuneţi adevărul celor de la putere”, a scris Rogers în scrisoarea publicată de BBC.
Rogers a sugerat că nici măcar fosta sa echipă, care va juca un rol cheie în negocierile complexe cu celelalte 27 de atate membre, nu ştie ce vrea Guvernul.
„Încă nu ştiu ce obiective de negociere va fixa Guvernul pentru relaţia Marii Britanii cu UE după ieşire”, a scris diplomatul.
El a subliniat şi importanţa expertizei tehnice şi a informaţiilor detaliate despre poziţiile UE şi despre motivele care stau la baza lor. Rogers a avertizat că multe oportunităţi viitoare vor depinde de „forma precisă a acordurile pe care le putem negocia”.
„Contrar părerilor unora, comerţul liber nu se întâmplă numai când nu este influenţat de autorităţi”, a scris el, criticându-l pe ministrul britanic al Comerţului, Liam Fox, care a spus că liberul schimb înfloreşte atunci când Guvernele nu se implică.
“Facilitarea accesului pe alte pieţe şi alegerea consumatorilor pe (piaţa – n.r.) noastră depinde de acordurile multilaterale, plurilaterale şi bilaterale pe care le încheiem şi de termenii asupra cărora convenim”, a insistat Rogers.
Dincolo de comentariile generale legate de obţinerea celui mai bun acord posibil pentru Marea Britanie la ieşirea din blocul comunitar, May nu a divulgat prea multe despre obiectivele sale de negociere, spunând că nu vrea să îşi submineze poziţia arătându-şi cărţile.
Guvernul a numit un nou reprezentant la Bruxelles
După demisia lui Ivan Rogers, guvernul britanic l-a numit pe Sir Tim Barrow, înalt funcționar al Ministerului de Externe, drept înlocuitor al lui Ivan Rogers. După confirmarea sa oficială Tim Barrow a spus: ”Îmi doresc să mă alătur puternicii echipe a Departamentului însărcinat cu părăsirea UE și să lucrez cu acesta pentru a atinge rezultatele potrivite pentru Marea Britanie”.
Tim Barrow s-a alăturat Ministerului de Externe în 1986 și a fost ambasador al Marii Britanii în Rusia. Deasemenea, a mai deținut alte funcții în relația cu UE.