Vineri, 17 iulie 2015, în jurul orei 16:45, lucrători din cadrul Poliţiei Oraşului Însurăţei l-au depistat în trafic pe DE 584, în comuna Viziru, pe Dumitru G., în vârstă de 41 de ani, din comuna Miroslava, judeţul Iaşi, care efectuase manevra de depăşire a două autoturisme în zona de acţiune a indicatorului rutier "Depăşirea interzisă!", încălcând totodată linia continuă.
Potrivit purtărorului de cuvânt al IPJ Brăila, scms. Jenel Sogor, în urma verificărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce suspendat încă din 8 iulie 2015. Suspectului i s-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
În aceeaşi zi, la ora 15:30, poliţişti de la Poliţia Oraşului Însurăţei şi de la Secţia 5 de Poliţie Rurală Viziru l-au depistat în trafic, pe DJ 211 B (în localitatea Victoria) pe Ştefan I., 44 de ani, din comuna Victoria, care conducea un tractor cu două remorci, ansamblul fiind neînmatriculat.
Oamenii legii au luat măsura reţinerii permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce (cu drept de a conduce 15 zile) şi i-au întocmit bărbatului dosar penal pentru punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.