Iastrebceak consideră că scandalul diplomatic există doar în imaginaţia unor oficiali de la Chişinău | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Iastrebceak consideră că scandalul diplomatic există doar în imaginaţia unor oficiali de la Chişinău

"În primul rând, consider că aşa-numitul «incident» sau «scandal» există doar în imaginaţia unor reprezentanţi ai Republicii Moldova. Aceştia încearcă să atragă atenţia în mod artificial asupra acestui subiect. Nimic extraordinar, nimic nou la recepţia în cauză nu s-a întâmplat. Ieri (vineri - n.r.), ambasadorul rus, Valeri Kuzmin, mi-a oferit cuvântul, aşa cum s-a mai întâmplat de nenumărate ori la recepţii organizate de Ambasada Rusiei", a declarat Vladimir Iastrebceak, relatează UNIMEDIA.
Potrivit acestuia, "un asemenea gest este o practică obişnuită: de a oferi reprezentantului părţii transnistrene posibilitatea de a felicita pe colegii ruşi cu ocazia diferitor sărbători". "Aşa a fost la a 65-a aniversare a Victoriei, aşa a fost şi la recepţia cu ocazia Zilei Naţionale a Rusiei din anul trecut. E greu de spus ce a provocat ieri (vineri - n.r.) o astfel de reacţie, comparabilă cu o isterie. Pot doar să presupun că acest lucru se leagă cu consultările planificate pe 21 iunie care vor avea loc la Moscova", a adăugat Iastrebceak.
"Recepţia a avut loc la Ambasada Federaţiei Ruse, iar în conformitate cu normele internaţionale, Ambasada se află pe teritoriul Federaţiei Ruse", a mai spus oficialul din regimul transnistrean.
"Dacă pornim de la abordările ruse, Transnistria este recunoscută o parte egală în negocieri, deci eu sunt recunoscut pe deplin şeful ministerului care gestionează treburile externe ale Transnistriei", consideră Iastrebceak.
În cursul unei recepţii organizate vineri de ambasada Rusiei la Chişinău, la care au fost invitaţi şi diplomaţi moldoveni, ambasadorul rus Valeri Kuzmin i-a oferit cuvântul lui Vladimir Iastrebceak, prezentându-l oficial drept şef al diplomaţiei transnistrene.
Reprezentanţii corpului diplomatic al R. Moldova, diplomaţii americani şi europeni au părăsit recepţia în semn de protest.
Şeful Guvernului de la Chişinău consideră că ambasadorul rus Valeri Kuzmin a adus o jignire poporului R. Moldova şi a anunţat că va cere explicaţii pe canale diplomatice. El a precizat, însă, că este de părere că ambasadorul rus a comis o gafă diplomatică şi că nu a fost vorba de o acţiune premeditată.
Pe de altă parte, liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a spus că Valeri Kuzmin trebuie să părăsească teritoriul Republicii Moldova după incident.
Ghimpu crede că, prin prezentarea lui Vladimir Iastrebceak drept şef al diplomaţiei transnistrene, Kuzmin a demonstrat că sprijină Transnistria. "Un ambasador care nu respectă independenţa Moldovei nu are ce căuta în ţara noastră", a precizat Mihai Ghimpu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro