Ziarul "Obiectiv - Vocea Brăilei" a inițiat o nouă rubrică "Să iubim natura" cu articole scrise și documentate de Marius Vernescu. Membru al Societății Ornitologice Române (SOR) din 1997, Vernescu este coordonator al Sucursalei din Brăila din anul 2012 și până în prezent. Ca membru SOR, Marius Vernescu a luat parte la diverse proiecte de voluntariat, atât în județul Brăila cât și în țară. De asemenea în cadrul SOR a fost implicat în diverse proiecte ca expert ornitolog în decursul anilor. Totodată, Marius Vernescu a lucrat alături de profesorii de la Universitatea Ecologică din București la întocmirea Planului de Management al Luncii Buzăului, dar și în alte proiecte de monitorizare a păsărilor.
Chiar dacă este frig, apele sunt înghețate, dragostea de natură în general și de păsări în special, mă fac să ies din casă și să merg să văd ce specii mai pot adăuga la ceea ce am văzut până acum în ornitofauna brăileană în decursul anilor.
Am ieșit imediat, la două zile după anul nou, și de atunci am mai ieșit de câteva ori, chiar dacă afară erau și -15 grade.
Sunt întrebat ce caut pe malul apelor, ce păsări pot vedea eu iarna? Răspund tuturor că sunt păsări din mai multe categorii ce pot fi observate chiar și iarna și aici am să enumăr o parte din ele:
- Păsările oaspeți de iarnă: în principal, o să amintesc de păsările oaspeți de iarnă ce pot fi observate în zonele cu bălți din județul nostru. Gârlițe, lebede de iarnă, gâsca cu gâtul roșu, dar și o serie de rațe, chiar și o parte de păsări răpitoare.
- Păsări sedentare: acele păsări ce rămân tot timpul anului la noi în țară. Prin stuf, putem vedea pițigoi de stuf, presuri, vrăbii, ciori, bufnițe prin păduri etc.
- Păsări migratoare parțial: sunt acele specii care migrează de obicei din nordul țării spre sud, sau migrează dintr-o zonă în alta în funcție de vreme. Dacă vremea e frumoasă rămân pe loc, dacă simt că vremea se strică atunci migrează. Avem lebedele de vară, rațe de tot felul, lișițe, stârci cenușii, egrete, dar și o parte din bufnițe.
Așa că mă voi opri aici, cu păsările pe care le putem vedea și iarna în țara noastră, dar mai ales în Brăila. Poate doriți să mergeți în natură și acum iarna când nu e chiar o vreme de ieșit pentru toată lumea.
Traseul meu este același ca mai mereu, Seaca și Lacu Sărat. Nu mai merg la Comăneasca pentru că acolo nu prea mai este apă și păsările ocolesc zona, ca și mine de altfel.
Poate la începutul anului, chiar dacă vremea nu era foarte rece, am reușit să văd multe specii de păsări, dar pe 13 ianuarie luciurile de apă erau acoperite în proporție de 90 – 95 % cu gheață.
Dacă, de fiecare dată, cel puțin la Lacu Sărat am fost surprins plăcut de numărul mare de exemplare de păsări, la începutul anului, în ultima perioadă numărul acestora a scăzut foarte mult, dispărând în proporție de 99%.
În urmă cu două – trei săptămâni chiar nu prea erau păsări în zonele monitorizate de mine, iar la ultima vizită, asta de la începutul lunii februarie, cel puțin la Balta Seaca a început să revină o parte din păsări dar nu am reușit să fotografiez decât trei pasări la Lacu Sărat, pe apă.
Dacă pe la începutul lunii ianuarie erau gârlițele cele care dominau numărul exemplarelor din fiecare specie, ajungând la o singură ieșire la vreo 2.500 de exemplare, doar la Seaca, iar la Lacu Sărat lebedele de vară erau câteva sute, ca și rațele mari, acum am ajuns la circa 50 de exemplare de lebede de vară la Seaca, iar la Lacu Sărat doi pescăruși și o lebădă de vară.
Îngrijorarea mea este legată de absența unor specii oaspeți de iarnă ce în anii trecuți erau vizibile aici, cum ar fi lebedele de iarnă, găștele de gâtul roșu etc, care în trecut puteau fi observate aici.
La fel mă îngrijorează lipsa păsărilor de apă din zona mlaștinilor de la Comăneasca. Dacă în trecut acolo puteam vedea sute de păsări la o singură ieșire, acum nu mai poți vedea nici o pasăre pe apă, doar ceva specii de răpitoare în zbor.
Chiar dacă luciul de apă era înghețat în proporție de 90 – 95%, eu trebuie să vă spun că imaginile sunt spectaculoase, că merită să încercați o astfel de experiență în natură.
Sper că am reușit să vă fac să ieșiți în natură, mai ales acum când urmează zile frumoase cu temperaturi pozitive, când puteți vedea din ce în ce mai multe păsări dar și să petreceți câteva ore la aer curat.