* încălzirea vremii a dat startul sezonului de toaletări și plantări * primii care au intrat la toaletat sunt salcâmii de pe strada pietonală Mihai Eminescu * în privința plantărilor, sunt pregătiți circa 50.000 de arbuști ornamentali, pentru garduri vii în jurul parcărilor recent amenajate
Vremea neobișnuit de caldă din aceste zile este cât se poate de prielnică pentru acțiunile de plantare de arbuști tineri dar și de toaletare a arborilor existenți deja pe domeniul public al municipiului, iar Serviciul ”Seroplant” din cadrul Primăriei Brăila a început de câteva zile aceste acțiuni. În ceea ce privește toaletările, salcâmii de pe strada Mihai Eminescu sunt primii care beneficiază de operațiunile de întinerire a coroanei, însă nu vor fi singurii, intervențiile urmând să continue și în alte zone din municipiu, după cum dă asigurări conducerea Seroplant.
În paralel cu toaletările de coronament, se fac și plantări de arbuști tineri, acțiunea fiind axată pe specii care vor forma garduri vii. ”Vom planta garduri vii în special pe laturile parcărilor recent amenajate, în mai multe cartiere din municipiu, pentru fiecare zonă fiind rezervate anumite specii. De exemplu, în cartierul Hipodrom se va planta în special tuia, în Obor va predomina ligustrumul, iar în zona Gării vom planta hibiscus”, ne-a informat Ligia Drăgan, directorul Seroplant Brăila. Potrivit acesteia, vor fi plantați circa 50.000 de arbuști tineri, această perioadă a anului fiind cea mai optimă pentru astfel de operațiuni, cu excepția zilelor când solul este înghețat. Astfel, dacă vremea se va răci din nou, plantările vor lua o pauză.