Ianca, la ceas aniversar: 315 ani de atestare documentară şi 30 de ani ca oraş | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ianca, la ceas aniversar: 315 ani de atestare documentară şi 30 de ani ca oraş

• pentru a marca momentul, primarul oraşului Ianca, George Chiriţă, a acordat diplome şi plachete de onoare foştilor primari, foştilor şi actualilor consilieri locali, preoţilor parohi şi altor personalităţi care au adus o plusvaloare zonei • câţiva elevi ai celor două licee din oraş au susţinut un scurt program artistic

 

Localitatea Ianca a împlinit, duminică, pe 5 mai, 315 ani de la prima atestare documentară şi 30 de ani de când a fost inclusă în lista oraşelor din România. Marcarea momentului de sărbătoare s-a făcut la Casa de Cultură “Ion Theodorescu-Sion” în prezenţa a circa 50 de persoane, printre care prefectul judeţului Brăila, George Adrian Paladi, preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Francisk Chiriac, foşti şi actuali primari, consilieri locali, secretari, contabili ai primăriei, directori ai celor două şcoli din oraş şi directorul Casei de Cultură, Stanciu Glicherie.

Festivitatea a fost deschisă de primarul oraşului Ianca, George Fănel Chiriţă, care a ţinut un discurs despre mărirea, decăderea şi, din nou, intrarea într-un trend ascendent al dezvoltării oraşului. A făcut o trecere în revistă a celor mai importante momente din istoria zonei, punctând înfiinţarea unităţii militare, a spitalului, a unităţilor de învăţământ, fabricii de zahăr, abatorului şi alte întreprinderi. “În 1973 se construiesc primele blocuri de locuit care astăzi numără 1.200 de apartamente, inclusiv cele de la unitatea militară. Au fost racordate la reţelele de gaze naturale aproape toate apartamentele, instituţiile de stat şi o parte din case. Populaţia oraşului creşte, astfel că la finalul anului 1988 existau aproximativ 15.000 de locuitori. Toate aceste lucruri au dus la includerea localităţii Ianca în lista oraşelor României, astfel că prin decret prezidenţial în data de 5 mai 1989 se acordă titlul de oraş localităţii Ianca. În perioada 1990-2000 a urmat un declin al localităţii, când s-au desfiinţat spitalul, unitatea militară, fabrica de zahăr, Agromec Ianca, Piscicole Ianca, Centrala Termică, CAP-urile din Ianca şi satele componente şi s-a redus numărul de personal de la Schela de petrol”, a declarat primarul oraşului Ianca, George Chiriţă. Acesta şi-a continuat ideea vorbind despre “repararea” perioadei de declin prin proiecte realizate şi în curs de realizare. “Totuşi, în această perioadă s-au demarat unele proiecte care au fost finalizate mai târziu: apă potabilă în toate localităţile componente, piaţa agroalimentară, Casa de Cultură, biserica cu hramul «Adormirea Maicii Domnului», o şcoală nouă cu 16 săli de clasă. După anul 2004, s-au finalizat proiectele începute anterior şi s-au derulat alte proiecte noi: refacerea esplanadei din Centru, refacerea şcolilor din Plopu, Oprişeneşti, Perişoru şi Berleşti cu ajutorul voluntarilor din Elveţia.S-au reabilitat căminele culturale şi bisericile din toate satele componente, Liceul Teoretic «Constantin Angelescu», Liceul Tehnologic «Nicolae Oncescu», s-a construit un nou sediu pentru Primărie, s-au reabilitat spaţiile de joacă din curtea blocurilor, au apărut noi spaţii de parcare”, a conchis sursa citată. Au luat apoi cuvântul prefectul George Paladi şi şeful CJ, Francisk Chiriac, care le-au urat “La mulţi ani!” locuitorilor oraşului şi s-au arătat încântaţi de modernizarea localităţii de-a lungul timpului. Însă n-au lipsit nici criticile din partea unor foşti consilieri locali despre numărul mic de participanţi la eveniment, în opinia lor.

Câţiva copii, elevi de la cele două unităţi şcolare din Ianca, au susţinut un scurt program artistic în care au recitat poezii şi au cântat. Festivitatea s-a încheiat cu acordarea de diplome şi plachete onorifice foştilor şi actualilor primari şi consilieri locali, preoţilor parohi şi altor personalităţi care şi-au adus aportul la dezvoltarea oraşului Ianca pe toate planurile.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro