Un gălăţean de 18 ani i-a luat maşina tatălui său şi a plecat la plimbare, deşi nu avea permis de conducere. Maşina a fost găsită răsturnată într-un lan de porumb, pe raza judeţului Brăila.
În dimineaţa zilei de 22 august, lucrătorii de la Poliţia Rurală Viziru au fost sesizaţi, prin 112, de un participant la trafic, despre faptul că într-o solă de porumb situată pe partea dreaptă a DE 584, direcţia de mers Slobozia-Brăila, între localităţile Viziru şi Lanurile, se află răsturnat un autoturism. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă, care a stabilit că maşina în cauză, marca "Ford Focus - Break", este înmatriculată în municipiul Galaţi şi că aparţine unui gălăţean de 44 de ani. După ce au stat de vorbă cu bărbatul, poliţiştii au aflat cum ajunsese maşina în porumb. Din declaraţiile proprietarului, a rezultat că pe 21 august, în momentul când a revenit acasă, a constatat că maşina şi cheia de rezervă lipseau. S-a stabilit că fiul său, de 18 ani, a sustras autoturismul şi l-a condus pe drumurile publice, fără ca bărbatul să aibă cunostinţă despre acest lucru. "În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că tânărul în cauză nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, fapt pentru care au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere", a precizat agent principal Camelia Bucur, din cadrul Biroului de Presă al IPJ Brăila.