I-a furat calul vecinului | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

I-a furat calul vecinului

un tânăr din Gropeni se deplasa cu căruţa prin localitate, el având un alt cal legat în partea din spate • s-a constatat că animalul fusese furat

 

Sâmbătă, poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Brăila l-au identificat pe un tânăr de 26 de ani, din comuna Gropeni, în timp ce se deplasa cu un atelaj hipo pe DJ 255A, în afara localităţii de domiciliu. Acesta avea legat în partea din spate a căruţei un cal. În urma cercetărilor efectuate de poliţişti s-a constatat că animalul îi fusese sustras din faţa casei, în noaptea precedentă, unui consătean, de 31 de ani. Calul i-a fost înapoiat proprietarului, iar pe numele suspectului a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro