• unui şofer oprit la intersecţia străzilor 1 Decembrie 1918 cu B-dul Independenţei i-a fost sustrasă o bancnotă de 100 lei, din mână, pe geamul vehiculului • hoaţa este o femeie de 30 de ani
În timp ce aştepta la semafor, un şofer a fost prădat de o hoaţă. La data de 26 februarie, la ora 13.00, poliţiştii din cadrul Biroului Ordine Publică au fost sesizaţi despre un furt de către un tânăr de 20 de ani, din localitatea Cuza Vodă. În timp ce se afla în autoturismul personal, la intersecţia străzilor 1 Decembrie 1918 cu Bulevardul Independenţei, aşteptând la semafor, o femeie necunoscută i-a smuls din mână, pe geamul vehiculului, o bancnotă de 100 lei.
Poliţiştii au efectuat căutări în zonă şi au depistat-o, la intersecţia străzilor Griviţei cu 1 Decembrie 1918, pe o brăileancă de 30 de ani, bănuită de comiterea faptei.
Banii au fost recuperaţi de poliţişti şi înapoiaţi tânărului.
Persoanele implicate au fost conduse la sediul Poliţiei Municipiului Brăila pentru continuarea cercetărilor, pe numele tinerei fiind întocmit dosar penal pentru furt.