* sâmbătă, 1 iunie, începând cu ora 11.00, la Secția Etnografie a Muzeului Brăilei „Carol I”, de pe Strada Polonă nr. 14, vor fi organizate mai multe activități dedicate Zilei Internaționale a Copilului, reunite sub genericul „1 iunie - culorile copilăriei” * sunt incluse: vernisajul Expoziței „Păpuși în costume tradiționale” (colecția Ioana Istrate), vernisajul Expoziției de pictură a elevei Miruna Gabriela Matei, precum și momente muzicale susținute de elevi
Muzeul Brăilei „Carol I” - Secția Etnografie organizează sâmbătă, 1 iunie (Ziua Internațională a Copilului), începând cu ora 11.00, la sediul din Strada Polonă nr. 14, o nouă întâlnire în cadrul hub-ului cultural „Etnoliteratura”, având ca temă: „1 iunie - culorile copilăriei”.
Activitățile cuprinse în programul zilei de 1 iunie, de la Scția Etnografie:
- Vernisajul expoziției de grafică și pictură a elevei Miruna Gabriela Matei, clasa a IV-a la Școala Gimnazială „Ecaterina Teodoroiu” Brăila;
- Vernisajul expoziției „Păpuși în costume tradiționale”, colecția Ioana Istrate (coordonator: Gabriela Dorina Cloșcă, șef Secția Etnografie și Artă Populară);
- Momente muzicale susținute de Nicolas Bogdan Cristea, vioară, Liceul de Arte „Hariclea Darclée” Brăila (îndrumător: profesor înv. primar Daniela Nichifor); Ștefan Cosmin Vâlcu, orgă, Liceul de Arte „Hariclea Darclée” Brăila (îndrumător: profesor înv. primar Daniela Nichifor); Radu Ilie, chitară (profesor îndrumator: Cătălin Fălcaru).
Profesori îndrumători instrumente muzicale: George Tudose și Gianina Gheonea.
Coordonator al proiectului este dr. Brîndușa Ilie, muzeograf în cadul Secției Etnografie și Artă Populară a Muzeului Brăilei „Carol I”.