Preacucernicilor preoţi,
Preacuviosului cin monahal,
şi tuturor dreptmăritorilor creştini din Eparhia noastră,
har, milă, pace, sănătate şi bucurie
cu prilejul măreţului praznic al Învierii Domnului,
iar de la Noi arhierească binecuvântare.
Hristos a Înviat! Adevărat a Înviat!
Iubiţi păstori de suflete, fraţi şi surori în Domnul,
Pe deasupra tuturor bucuriilor, atâtea câte ne sunt îngăduite, domneşte suverană peste cer şi pământ şi se aşează ca o împărăteasă cu diademă de aur strălucitor în sufletele noastre, Ziua Învierii, aşteptată şi preţuită, de la copii până la vârstnici, de la cei vii până la cei adormiţi.
Este Ziua luminoasă şi luminată, este Învierea Mântuitorului Hristos din mormânt, care devine izvor de energie a înseninării inimilor noastre. Este chiar prezenţa Domnului şi Împăratului vieţii noastre, a Mântuitorului Care, Sus în Ceruri este cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, pe pământ este cu trupul răstignit pe Cruce, „pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire", apoi e aşezat duios în mormânt nou, dar cu sufletul dumnezeiesc şi atotputernic luptă cu puterile întunericului, pe care le biruie, şi eliberează din moarte pe toţi cei mai dinainte ţinuţi de ea.
Această prezenţă aşteptată, dorită şi iubită este Fiul lui Dumnezeu, biruitor al iadului şi al morţii, care a „gustat", cu trupul, moartea, pentru a o distruge, şi a înviat cu trupul, a treia zi, din morţi.
Cutremuraţi de darul sfânt al vieţii celei fără de moarte, Sfinţii Apostoli şi cei din preajma lor s-au împărtăşit de prezenţa Mântuitorului plin de Slava învierii.
Mesajul prin care le-a transmis arvuna vieţii veşnice este exprimat foarte concis în cuvintele pline de putere, asemenea unor daruri nepreţuite ori a unor balsamuri scumpe, eliberatoare de durerile adânci din suflete şi din trupuri: „Bucuraţi-vă!", „Pace vouă!", „Nu vă temeţi!", „Mergeţi şi spuneţi5 (aceste sfinte realităţi dumnezeieşti - s.n.) fraţilor...".
Însă toate aceste binecuvântări ale Mântuitorului au darul, an de an şi, ar trebui, zi de zi şi clipă de clipă, să ne treacă pe toţi, ca pe o punte peste apele învolburate, la limanuri line şi fericite. Să ne ofere, în locul întristării - bucuria, în locul tulburării - liniştea şi pacea, în locul temerii - bărbăţia şi statornicia în ea, în locul întunericului sufletesc - lumina bunătăţii aşezată în „candela" vieţii curate şi milostive.
Asemenea unor candele aprinse în faţa sfintelor icoane din biserici ori a celor din casele noastre, am primit, iată, cu câteva momente în urmă, lumina învierii de la mormântul de viaţă dătător. Nu este o lumină oarecare! Este lumina oferită de la Sfântul Altar, care-L arată viu în lume pe Mântuitorul şi care se opreşte pe altarele „sufletelor şi ale inimilor" noastre, „Lumina lui Hristos care luminează tuturor". Este lumina care ne trece de la starea lăuntrică, înceţoşată de suferinţe sufleteşti şi trupeşti, cauzate de greşelile şi de păcatele noastre, la eliberarea de acestea.
Astfel, omul robit de păcat se curăţă prin baia lacrimilor pocăinţei şi înviază, ca dintr-un mormânt, cu Hristos Domnul, la viaţa eliberată de faptele întunericului. Este îmbrăcat în „haina luminoasă" a învierii şi a vieţii curate: „Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat". De aceea, primii creştini primeau intrarea în Biserică prin Sfântul Botez în ziua Învierii. La Sfintele Paşti actualizăm înnoirea noastră prin Botez şi apartenenţa la viaţa neprihănită, cântând la Sfânta Liturghie imnul: „Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat". Arătăm prin aceasta,
duhovniceşte, mărturisirea în comun, în faţa lumii, a puterii învierii Mântuitorului ca dar al înnoirii vieţii, de la starea păcătoasă, la cea luminoasă: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor ca, văzând ei faptele voastre cele bune, să preamărească pe Tatăl vostru Cel din Ceruri".
Pentru această trecere de la întuneric la lumină, slujba Sfintei Învieri se săvârşeşte afară, în faţa sfintelor biserici, iar credincioşii privesc spre Răsărit, îl aşteaptă pe Mântuitorul, Care iese din biserică, aşa cum a ieşit El din mormânt, luminos şi strălucitor, biruitor şi iertător. Prin glasul preotului, împrumutat lui Hristos, aşa cum ne arată Sfântul Ioan Gură de Aur, îl auzim pe El chemându-ne să primim darul Lui: „Veniţi de primiţi lumină!" Această clipă emoţionantă şi tainică ne ajută să-L vedem aievea pe Hristos - „Lumina lumii" din lumânarea pascală, în lumânarea din
mâinile noastre.
Însă lumina învierii pătrunde în sufletele noastre şi, de acolo în inimi, şi devine putere şi imbold pentru o viaţă înnoită. Această stare duhovnicească, luminoasă şi bună este asemenea seminţei curate, pe care o aşezăm în solul pregătit, din care, cu ajutorul luminii şi al apei, devine floare sau fruct. şi omul care primeşte sămânţa duhovnicească a mesajului învierii Domnului ca fapt personal, lăuntric şi vindecător de suferinţe sufleteşti şi de neîmpliniri în viaţa de zi cu zi, este şi poate deveni „pământul spiritual" bun, din care pot înflori „dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine...". Cu cât se plivesc buruienile, care cresc pe lângă flori şi care semnifică patimile şi păcatele noastre, cu atât mai mult prin rugăciune, viaţă spirituală ordonată şi trai decent şi echilibrat vom simţi învierea Domnului ca fapt real pentru noi, ca un dar şi ca o stare de întoarcere a noastră la firescul lucrurilor. Aşa convieţuim paşnic, în linişte şi luminos în familie, la locul de muncă, în şcoală, pe ogor, în societate, acasă sau oriunde în lume.
Acest mare adevăr îl evidenţiază plastic Sfântul Apostol Pavel, când ne arată miracolul învierii seminţei care, mai întâi, putrezeşte, se face una cu pământul, ca mai apoi să „învieze", să se verticalizeze, să se ridice deasupra pământului, să înflorească şi să-i ofere parfumul şi frumuseţea, ca daruri ale condiţiei noi, înnoitoare şi purificatoare: „Se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc".
Prin această asemănare înţelegem mai nuanţat învierea Domnului ca dat pentru propria noastră înviere, încă din această viaţă. înviem din condiţia păcătoasă la cea virtuoasă, aşa cum de altfel ne învaţă Părinţii Bisericii: „Cel ce-şi vede greşelile este mai mare decât cel ce înviază morţii!". Această stare se numeşte, îndeobşte, revenirea firii umane la normalitate, la autenticul vieţii. şi aceasta este firea pascală, pe care ne-o împărtăşeşte Hristos Domnul înviat şi noi ne-o însuşim, după puteri, în urma propriilor eforturi, nevoinţe duhovniceşti şi fapte bune milostive. Aceasta este măsura bucuriei învierii ca fapt, pentru fiecare dintre noi. Este moartea urii, a violenţei şi a răului din noi şi dintre noi şi învierea Dragostei! „Prin aceasta (Hristos înviat cu Trupul) Trupul Lui pune în trupul nostru şi prin el şi în sufletul nostru, sămânţa învierii şi a vieţii de veci, hrănită din iubirea nesfârşită. De aceea, Trupul înviat al Domnului Hristos, primit în trupul nostru (mai ales prin Sfânta împărtăşanie - s.n.) îşi întinde efectul până în sufletul nostru, dacă primim Trupul Domnului cu credinţă, ca de acolo să-şi poată manifesta în ziua cea de apoi puterea şi reconstituirea trupului nostru înviat".
Binecredincioşi fraţi şi surori în Domnul,
După cât de vie şi de autentică este bucuria întâlnirii cu Domnul înviat, tot atât de mare este binefacerea şi lucrarea oamenilor înviaţi la iubirea faţă de semenii lor, mai ales acum, în contemporaneitate, când la tot pasul ne îndepărtăm unii de alţii, uitând scopul şi sensul vieţuirii noastre pe pământ. Starea de înviere a iubirii faţă de semeni schimbă lumea în sensul pozitiv, înalt, binefăcător şi paşnic. „Unii pe alţii să ne îmbrăţişăm! Să zicem «fraţilor» şi celor ce ne urăsc pe noi. Să iertăm toate (şi tuturor - s.n.) pentru înviere! sunt îndemnuri ce îi reprezintă mai ales pe cei ce „s-au luminat cu prăznuirea" şi au gustat din fericire! Aşa trebuie să gândim, aşa trebuie să facem şi aşa se cuvine să-i sfătuim neîncetat pe toţi oamenii. Să creadă în învierea vieţuirii lor! Să se lupte să primească lumina iertării! S-o ofere, ca de la o lumânare la alta şi celorlalţi semeni! De aceea purtăm lumina pascală în mâini, pentru a o introduce (interioriza) în suflete şi, de acolo, în fapte. „Aşa să lumineze lumina voastră!", ne arată Mântuitorul. Aşa s-ar cuveni să luminăm şi noi, ca şi El, prin credinţă şi fapte bune! în acest înţeles, cele mai luminoase chipuri, „icoane" vii ale învierii sunt cu noi, sunt printre noi. Acestea sunt reprezentate de copii. Copiii sunt darul luminos al familiei, iar familia creştină este tezaurul nepreţuit al Bisericii, al ţării, al lumii! Pentru a înţelege această realitate este suficient să admirăm copiii la şcoală, zâmbitori şi mereu dornici de a afla ceva nou, înălţător şi binefăcător de la dascălii lor, ca şi de la iubiţii lor părinţi sufleteşti şi trupeşti.
însă, mai presus de toate persoanele, de dascălii şi binefăcătorii lor din lumea aceasta, ei au un Prieten, Părinte, Dascăl şi Protector ceresc. El este Mântuitorul, învăţătorul lumii şi Lumina lumii. El îi cheamă pe copii neîncetat la „Şcoala iubirii Lui": „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu".
De curând, în ţara noastră s-au produs, aşa precum ştiţi, unele schimbări privind participarea copiilor la ora de Religie din şcoală, care-i tocmai prilejul întâlnirii cu învăţătorul lor iubit, Mântuitorul. Părinţii copiilor minori trebuie să exprime participarea acestora la ora de Religie prin semnătura lor.
S-a produs, pe deasupra tuturor încercărilor, necazurilor şi dificultăţilor, acest act responsabil şi încurajator, prin care aproape toţi părinţii în Eparhia noastră, ca şi pretutindeni în ţară, prin semnătură de acord, şi-au trimis copiii la ora iubirii lui Dumnezeu din şcoala noastră românească. Eforturile comune ale Sfintei Patriarhii, ale Ministerului Educaţiei, ale şcolii româneşti, ale părinţilor copiilor, ale cadrelor didactice, ale intelectualilor creştini, ale Asociaţiei „Părinţi pentru ora de Religie" şi ale iubitei noastre preoţimi ne-au arătat, încă o dată, „cât de bine şi de frumos" este exemplul de unitate, de cooperare, de solidaritate şi de iubire pentru credinţă, prin care s-a evidenţiat dorinţa de educare creştină a copiilor şi a tineretului nostru. Educaţia completă, sufletească, cultural-socială şi civică face parte din crezul Sfintei noastre Biserici, „Mama spirituală a neamului" şi „şcoala" dinainte de a se fi înfiinţat şcoli moderne. Iată de ce se cuvine astăzi să ne bucurăm împreună şi să oferim mai multe semne autentice ale iubirii faţă de toţi semenii noştri, pentru a contribui la învierea speranţei şi a bunătăţii, prin exerciţiul concret al „iubirii milostive", căci aşa cum ne îndeamnă şi ne învaţă Sfântul Ioan Gură de Aur: „Ce ar putea cineva cere altuia, care are pe lângă sine totul, când are un dascăl atât de desăvârşit în filosofie ca dragostea?". Din această realitate a dragostei lui Dumnezeu pentru desăvârşirea noastră, educaţia religioasă este, fără îndoială, cel mai concret exemplu al reînvierii neamului românesc, iar sprijinirea şi ajutorarea copiilor este investiţia de căpătâi în viitorul lor sigur şi fericit, atât sufleteşte, cât şi trupeşte. Biserica răspunde prin fapte bune, autentice, la greutăţile familiilor sărace şi organizează acţiuni caritabile, mai ales pentru a bucura copiii săraci sau singuri. Acest fapt este o mărturie vie şi credibilă a darului învierii Mântuitorului.
„Din pricina aceasta, Dumnezeu a sădit în firea omenească o dragoste atât de mare de copii, încât părinţii să fie constrânşi, ca de o lege peste care nu pot trece, să se îngrijească de creşterea copiilor lor". De aceea, iubiţi părinţi spirituali ai copiilor şi slujitori ai Sfintelor Altare, dimpreună cu părinţii naturali ori adoptivi ai copiilor, deodată cu eforturile din familie şi din şcoală, să ne unim într-o singură forţă a binelui concret, spre binele real al societăţii noastre, prin educaţia creştină a „primăverii" vieţii şi neamului - copiii şi tineretul.
Iubiţilor,
Cu aceste îndemnuri dorim să vă transmitem tuturor, celor de aproape şi celor de departe, de Sfintele Paşti, mulţumiri pentru jertfelnicia şi dragostea depuse pe altarul Bisericii şi al neamului, prin credinţă şi fapte bune, în toate parohiile, mănăstirile, şcolile şi aşezămintele sociale ale Sfintei Arhiepiscopii a Dunării de Jos.
Să participăm cu însufleţire la Sfânta Liturghie în toate bisericile, iar la sfârşit ne vom bucura de agapa tradiţională pascală, aşa cum ne îndeamnă Sfântul Ioan Gură de Aur, pe care-l cinstim în chip special împreună cu alţi păstori de suflete vrednici, jertfelnici şi sfinţi, în Anul închinat misiunii parohiei şi mănăstirii azi: „Masa este plină. Ospătaţi-vă toţi! (...) nimeni să nu iasă flămând! Gustaţi toţi din ospăţul credinţei; împărtăşiţi-vă toţi din bogăţia bunătăţii"!
Să vă răsplătească Dumnezeu cu sănătate, cu pace sufletească şi, mai ales, cu împăcare şi vieţuire fericită.
Nu-i uitaţi pe cei ce încă nu sunt sau nu pot fi fericiţi! Iertaţi-i, iubiţi-i, ajutaţi-i! Cu toţii să intrăm în bucuria Domnului!
La toţi din inimă:
Hristos a Înviat!
Adevărat a Înviat!
Al vostru de tot binele doritor
şi către Hristos Mântuitorul rugător,
† Casian,
Arhiepiscopul Dunării de Jos
