Hramul catedralei "Sfintii Apostoli Petru si Pavel" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Hramul catedralei "Sfintii Apostoli Petru si Pavel"

Catedrala "Sfintii Apostoli Petru si Pavel", de pe

strada Petru Maior, isi sarbatoreste, astazi, patronii spirituali. In cinstea evenimentului, comitetul parohial si consiliul bisericii,

credinciosii parohiei, indrumati de parintele paroh Nelu Coroiu, au impartit nu mai putin de 500 de pachete cu alimente la tot atitia

nevoiasi, imediat dupa Vecernia de hram, Litia si Acatistul Sfintilor Apostoli, slujbele religioase fiind oficiate, aseara, in prezenta

preotilor celorlalte biserici brailene. Astazi, 70 de braileni saraci isi vor potoli foamea la cantina parohiei, imediat dupa Sfinta

Liturghie de hram, oficiata de parintele Coroiu, iar miine, enoriasii vor participa la un parastas tinut pentru ctitorii, binefacatorii si

slujitorii sfintului lacas. La ora actuala, biserica "Sfintii Apostoli" se afla in ample lucrari de restaurare a picturii, acestea fiind

definitivate in proportie de 80 %. Preotul paroh multumeste donatorilor, binefacatorilor si tuturor celor care poarta numele Sfintilor Petru

si Pavel si se roaga pentru binele celor care au ajutat edificiul vechi de mai bine de un secol.
Biserica "Sfintii Apostoli" este ridicata

pe locul unui mai vechi lacas de cult, ctitorit in anii 1835 - 1836, pe terenul daruit de "cinstitul maghistrat al orasului" (primarul).

Ctitori au fost Petre Buiangiu cu sotia Petcuta si fiul Ionita si Hristu Ceacaru (Ceaparu). In anul 1869, vechea bisericuta a fost demolata.

Exact pe locul pe care s-a aflat Sfintul Altar, va fi ridicata o cruce de marmura alba (in anul 1909), de catre preotul Stefan Barzanescu.

Vechiul cimitir, din prima jumatate a secolului XIX, a fost desfiintat in anul 1872, odata cu saparea fundatiei la noua biserica, insa

vestigiile au supravietuit pina astazi. Au ramas intacte, insa, trei morminte, acoperite cu marmura, apartinind ctitorilor. In 1869, vechiul

lacas a fost demolat, pentru a face loc altuia, mult mai mare.
Proiectul noii biserici apartine arhitectului A. Tabai, terenul pe care s-a

ridicat edificiul fiind donat de Petcuta Buiangiu. "Petca", in bulgareste, inseamna "Paraschiva". De aceea, cel de-al doilea hram al

bisericii este "Sf. Cuv. Paraschiva". Vaduva la ctitorirea catedralei, Petcuta moare in anul 1875, in momentul in care zidurile noului lacas

erau ridicate pina la doi metri. Biserica a fost sfintita provizoriu in anul 1881, insa constructia s-a realizat in mai multe etape, cu

fonduri provenite din donatii particulare, colecte publice, ajutoare de la Primarie si chiar de pe urma unei loterii. In anul 1886, edificiul

a primit clopotul de 800 de kilograme si orologiul comandat la Munchen, care a fost montat in cele doua turle. Cupola mare a bisericii a fost

acoperita cu tabla de arama in 1893, insa in 1918, nemtii au dezvelit sfintul lacas si au luat si cele doua clopote, ca sa toarne tunuri din

ele. Vitraliile mari ale bisericii au fost donate in 1894 de Petre Bancotescu, iar decorurile interioare au fost realizate in anul 1895. Dupa

razboi, biserica a fost refacuta si a fost dotata cu instalatie electrica (1922). Casa parohiala a fost zidita in 1936.
Cutremurul din

anul 1940 a facut mari stricaciuni bisericii, aceasta fiind la un pas de a fi demolata, imediat dupa instalarea dictaturii comuniste. Numai

staruinta preotilor slujitori au salvat-o de la pieire. Asa se face ca, din anul 1950, "Sfintii Apostoli Petru si Pavel" a devenit catedrala

Brailei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro