Mai nou, unii cetateni nu vin la Primarie doar pentru a-si rezolva diverse probeme si, in general, pentru a plati diferite servicii, ci si pentru a pleca de acolo cu buzunarele pline. Mai precis, o persoana si-a spus ca daca tot a venit la Primarie, poate ar fi bine sa nu plece cu mina goala, asa ca a plecat cu portofelul si telefonul unei angajate a institutiei. Aceasta isi lasase bunurile in birou si a plecat pentru citeva minute, moment in care cineva a intrat si profitind de faptul ca nu mai era nimeni in incapere, a sustras portofelul si telefonul functionarei. Imediat ce a descoperit furtul, aceasta a sunat la 112, iar un echipaj al Politiei s-a deplasat la fata locului. Asa cum ne-a declarat purtatorul de cuvint al IPJ Braila, in cauza se efectueaza cercetari pentru identificarea autorului faptei si se va intocmi dosar penal sub aspectul savirsirii infractiunii de furt. Legat de acest fapt, primarul Aurel Simionescu ne-a explicat ca este pus intr-o situatie extrem de delicata. Pe de o parte este obligat sa asigure o cit mai mare transparenta actului administrativ si sa nu ingradeasca accesul cetatenilor in institutie, pe de alta trebuie, totusi, sa aplice un minim de masuri pentru siguranta celor care lucreaza in aceasta institutie: "Problema este urmatoarea. Daca inaspresc masurile de siguranta, atunci voi fi acuzat de cetateni ca le ingradesc accesul in Primarie si la primar. Nici nu va dati seama ce scandal va fi. Daca las lucrurile asa, se mai pot intimpla oricind treburi de genul asta. Pina la urma trebuie sa gasesc o solutie care sa satisfaca toate partile implicate. Oricum, la noi mai e si vorba de acea mentalitate de care unii nu pot scapa, motiv pentru care nu poti sa lasi nimic la vedere in birou, ca dispare. Sa vedem ce va afla Politia in legatura cu acest caz si apoi voi lua o decizie".