"Discuţiile din cadrul grupului de contact trebuie reluate la Misnk cât la repede cu putinţă şi să ducă la rezultate concrete asupra următoarelor puncte, în vederea punerii lor rapide în aplicare: un acord de încetare a focului efectiv şi durabil, schimburile de prizonieri şi ameliorarea situaţiei umanitare în teritoriile aflate sub controlul separatiştilor", potrivit unui comunicat al preşedinţiei franceze.
"Convoaiele care vin din Ucraina, Rusia şi UE trebuie toate desfăşurate conform dreptului ucrainean", menţionează documentul amintit.
Această convorbire între François Hollande, Angela Merkel, Petro Poroşenko şi Vladimir Putin a avut loc "înainte de participarea la Consiliul European din 18 decembrie, care va analiza situaţia din Ucraina".
Liderii francez şi german le-au cerut omologilor ucrainean şi rus "să facă un bilanţ al discuţiilor în curs dintre Kiev şi Moscova asupra punerii în practică a protocolului de la Minsk de la 5 septembrie 2014".
Potrivit comunicatului, "ei au subliniat importanţa de a obţine progrese şi de a nu mai pierde timpul", aşa cum François Hollande i-a spus lui Vladimir Putin pe 6 decembrie, la Moscova.