Mergi la conţinutul principal

Hoaţa de biciclete

Poliţiştii de la Biroul Investigaţii Criminale-Furturi de Locuinţe au reuşit să probeze două astfel de furturi comise de minora I. A. În urma cercetării unei reclamaţii de furt, poliţiştii au stabilit că, în noaptea de 27 spre 28 mai a.c., adolescenta hoaţă a pătruns în curtea unui imobil de pe B-dul. Alexandru Ioan Cuza, de unde a sustras o bicicletă în valoare de 300 lei. Luată la bani mărunţi, I. A. a mărturisit că tot ea a furat, într-un mod similar, o bicicletă dintr-un imobil situat pe Str. Mihai Eminescu, în urmă cu aproape doi ani, mai exact în iulie 2008. Minora este în prezent cercetată penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro