Hoţul de maşini vrea în libertate | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Hoţul de maşini vrea în libertate

Ajuns în spatele gratiilor după ce a comis mai multe furturi de maşini şi din autoturisme de lux, minorul de 16 ani, Dan Marius Şcheaua, vrea să fie liber. În ziua de 29 iulie, când pe numele lui a fost emis mandatul de arestare preventivă de către Judecătoria Brăila, cel în cauză a şi depus contestaţia împotriva arestării, după cum se arată pe site-ul instanţei. Judecătorii Tribunalului Brăila vor decide dacă cel arestat îşi va recăpăta sau nu libertatea.
După cum v-am informat în ediţia de ieri a cotidianului nostru, Dan Marius Şcheaua nu îşi desfăşura singur activitatea infracţională ci împreună cu un alt brăilean, de 17 ani, care se afla de ceva timp în spatele gratiilor. Marţi, cei doi membri ai reţelei de hoţi, care erau atraşi în special de autoturisme "Audi" şi "Mercedes", din care au sustras bunuri în valoare de aproape 10.000 de lei, au fost duşi la reconstituire în zonele unde au comis faptele. Potrivit anchetatorilor, în seara de 27 iulie, la ora 23.00, minorul de 16 ani a sustras un autoturism "Opel" din parcarea supermarket-ului "Praktiker" şi a plecat la plimbare împreună cu câţiva prieteni, maşina fiind oprită din drum de poliţişti, pe strada Tineretului.
Poliţiştii au extins cercetările şi au stabilit că acelaşi minor de 16 ani şi Andrei Giani Ştefănuţ, zis "X", de 17 ani, în prezent arestat preventiv pentru săvârşirea mai multor furturi din autoturisme, au sustras, în noaptea de 12 spre 13 martie, un autoturism "Dacia Supernova". Acesta se afla parcat pe strada Hipodrom, hoţii conducându-l pe raza municipiului şi, ulterior, abandonându-l avariat pe Şoseaua Râmnicu-Sărat. Alte două lovituri au fost date în noaptea de 20 spre 21 iulie şi pe 25 iulie, când minorii au sustras bani şi bunuri dintr-un "Audi" şi un "Mercedes", parcate pe strada G-ral Eremia Grigorescu.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro