Hoţii din garaj, la judecată | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Hoţii din garaj, la judecată

După ce au spart un garaj şi au dat buzna în interior, pentru a fura bunuri, doi tineri, dintre care unul minor, au ajuns acum în faţa instanţei. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Marian Ionuţ Alexandru ( 25 de ani), cercetat sub control judiciar pentru infracţiunea de tentativă de furt calificat, şi a lui Săndel Gabriel A. (16 ani), cercetat în libertate pentru aceeaşi infracţiune.
În rechizitoriul întocmit în cauză s-a reţinut faptul că, în noaptea de 25/26 ianuarie 2016, cei doi tineri au pătruns, prin escaladarea acoperişului, în garajul unei persoane. După cum arată procurorii, hoţii au introdus în doi saci de rafie mai multe bunuri, în scopul de a şi le însuşi pe nedrept, acţiunea lor fiind însă întreruptă de poliţie. "Cu ocazia cercetării locului faptei şi din verificările efectuate în cauză, s-a stabilit că inculpaţii Săndel Gabriel A. şi Marian Alexandru au distrus mai multe obiecte de zidărie şi mobilier, în încercarea de a se sustrage prinderii în flagrant", se arată în comunicatul remis de parchet.
Poliţiştii au precizat faptul că, în noaptea când s-a dat lovitura, la ora 03.25, o brăileancă de 44 de ani a apelat numărul pentru urgenţe 112 şi a semnalat că două persoane necunoscute au pătruns într-un garaj, situat la intersecţia străzii Anton Pann cu Rândunicii. Poliţişti de siguranţă publică s-au deplasat imediat la faţa locului şi i-au identificat pe cei doi tineri puşi pe furat. Aceştia au fost găsiţi în respectivul garaj, unde pătrunseseră prin efracţie, ambii fiind conduşi la sediul Poliţiei Municipiului. Faţă de tânărul major a fost luată măsura reţinerii, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, el fiind introdus în Arestul din cadrul IPJ. Acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, cu propunere de arestare preventivă, însă s-a dispus cercetarea sub control judiciar.
Dosarul a fost trimis spre competentă soluţionare Judecătoriei Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro