Mergi la conţinutul principal

Hoţii de petrol fac legea la Brăila

* ultima tentativă de furt a avut loc luni, 14 februarie * spărtura făcută de hoţi în conducta de 6 ţoli a provocat poluarea râului Călmăţui

Hoţii de petrol din zona Cireşu au dat un nou atac la o conductă subterană, provocând poluarea râului Călmăţui. Incidentul a avut loc în cursul zilei de luni, 14 februarie. Indivizi încă neidentificaţi au dat o gaură de 10 milimetri în conducta cu diametrul de 6 ţoli, în scopul sustragerii de produs petrolier. N-au apucat, însă, să-şi facă plinul deoarece, din motive încă necunoscute, şi-au abandonat sculele şi căruţa cu care veniseră la furat şi au fugit pe câmp. "Noi am fost anunţaţi în jurul orei 18.30 că este o spărtură în conductă şi că trebuie luate măsuri pentru oprirea scurgerii de petrol. A fost astupată imediat fisura provocată de hoţi şi s-a procedat la recuperarea materialului petrolier scurs pe sol. Din păcate, o parte din cantitatea scursă a ajuns în râul Călmăţui, o peliculă subţire întinzându-se pe o lungime de un kilometru şi jumătate în aval. De lucrările de depoluare se va ocupa firma «Envirotech» din Constanţa. Până când conducta nu va fi din nou pusă sub presiune, nu putem determina cu exactitate cantitatea de petrol scursă prin spărtura făcută de hoţi", ne-a informat Valentin Avramescu, şeful Sectorului Cireşu al "Conpet" SA Ploieşti. 16conpet1Acesta spune că, deşi în scădere faţă de anii trecuţi, atacurile la conducta de petrol dintre Jugureanu şi Cireşu încă se produc cu regularitate. "De când avem contract cu Jandarmeria pentru paza conductelor, atacurile s-au mai rărit. În zona Cireşu problemele persistă, totuşi, iar ca să eliminăm atât pagubele cât şi pericolul de poluare a mediului, s-au purtat discuţii cu «Petrom», pentru ca pe ruta Jugureanu-Cireşu să transportăm petrolul doar cu cisterne. Dacă se va ajunge la un acord în acest sens, respectiva conductă subterană va fi dezafectată, începând cu data de 1 aprilie, anul curent", ne-a mai spus Avramescu.
În ceea ce-i priveşte pe hoţii care au dat ultima spargere la conducta în cauză, aceştia sunt în prezent căutaţi de poliţiştii brăileni. "Se fac cercetări pentru stabilirea exactă a circumstanţelor în care s-a produs evenimentul şi pentru identificarea autorilor", ne-a spus inspectorul Jenel Şogor, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila.
La faţa locului s-a deplasat, ieri, şi o echipă a Comisariatului Gărzii de Mediu Brăila, în scopul evaluării impactului scurgerii de petrol asupra factorilor de mediu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro