Pe lângă faptul că ar fi putut să lase fără apă mii de familii, hoţii şi-au riscat şi viaţa, pentru că au fost la un pas de a muri înecaţi chiar în căminul unde au încercat să dea "lovitura". Aşa cum a explicat conducerea Companiei de Utilităţi Publice Dunărea Brăila, atacul asupra reţelei a avut loc marţi noaptea, într-o zonă la marginea cartierului Lacu Dulce. Hoţii s-au chinuit să dea la o parte de pe gura unui cămin de vizitare a unei conducte de mari dimensiuni, o lespede din beton de peste 300 kg, pentru a ajunge la "comoară": circa 20 kg de metal. Cu ajutorul unui fierăstrău au început să taie dispozitivul de aerisire/dezaerisire a conductei cu diametrul de 630 mm. "Conducta respectivă este din polietilenă şi asigură legătura între cele două gospodării de înmagazinare a apei Vărsătura şi Apollo. Presiunea în acea conductă este de peste 4 atmosfere şi în momentul în care a început să ţâşnească apa şi canalul să se umple, s-au speriat şi au fugit. Au avut mare noroc pentru că dacă ar fi fisurat conducta, la presiunea care era în reţea, canalul s-ar fi putut umple instantaneu şi să-i prindă acolo pe hoţi, care ar fi murit înecaţi. Noi am fost anunţaţi în plină noapte un locuitor din zona Lacu Dulce pe lângă casa căruia se scurgea apa din conductă. Nu am putut interveni imediat, fiind noapte şi o zonă greu accesibilă, echipele intrând pentru remedieri abia miercuri dimineaţă", ne-a declarat Mihail Chiriţă, directorul companiei. De asemenea, sursa citată a precizat că deşi hoţii nu au mai reuşit să ia piesa din fontă, tăietura practicată în încercarea de a detaşa dispozitivul a făcut imposibilă, pe moment, remedierea definitivă a avariei. "Acolo a fost montat un dop din lemn peste care am reaşezat placa din beton până când vom reuşi să identificăm soluţia cea mai bună şi apoi să comandăm piesele necesare pentru a putea să rezolvăm definitiv problema", a mai spus Chiriţă, adăugând că bugetul pentru remedierea avariei se va ridica cel mai probabil la peste 100 milioane de lei vechi. Ca termen de comparaţie, cele 20 de kilograme de fontă valorează la un centru de colectare circa 80.000 de lei vechi (8 lei noi).