În miez de noapte, patru brăileni hotărâţi să facă rost de bani au dat buzna într-o societate comercială şi au sustras nouă statoare de motoare electrice. Hoţii au încărcat marfa furată într-un "Mercedes Vito", însă au fost prinşi de jandarmi în timp ce scoteau cuprul din motoare pentru a-l vinde.
În ziua de 7 ianuarie, în jurul orei 11.30, o patrulă de jandarmerie i-a depistat, în flagrant, pe cei patru bărbaţi, care furaseră statoare de motoare electrice de diferite dimensiuni, din incinta unei firme aflate în apropierea municipiului Brăila. "Cei în cauză au vârste cuprinse între 19 şi 39 ani, fiind observaţi pe câmpul din apropierea DN 23, în zona unei societăţi comerciale, în timp ce încercau să scoată cuprul din acele motoare, cu scopul de a-l valorifica la un centru de profil", a precizat plt. maj. Sorin Neftode din cadrul Jandarmeriei Brăila.
Din verificările făcute, jandarmii au constatat că pentru a înlesni transportul bunurilor sustrase, suspecţii s-au folosit de un autoturism marca "Mercedes Vito". Pentru fapta comisă, jandarmii le-au întocmit celor patru actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.