Autori ai unui furt de profile metalice, Gheorghe Georgian Ţiţei şi minorul Cătălin - Marian V. au fost anchetaţi şi trimişi în judecată, din dispoziţia procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila.
Potrivit procurorilor brăileni, în ziua de 3 decembrie 2014, în jurul orei 10:00, Gheorghe Georgian Ţiţei împreună cu minorul Cătălin - Marian V. au pătruns fără drept în incinta unei societăţi comerciale din municipiul Brăila, iar până în jurul orei 15:00, preţ de cinci ore, au făcut bucăţi mai multe profile metalice din construcţie, cu ajutorul a două topoare, două baroase şi un cleşte.
După ce au adunat suficiente profile metalice, cei doi hoţi au încărcat "prada" în căruţa cu care veniseră la furat şi au părăsit locul faptei cu cantitatea de 400 de kilograme deşeuri metalice.
Autorii furtului din decembrie 2014 vor fi judecaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, iar dosarul a fost trimis Judecătoriei Brăila, spre competentă soluţionare.