Hoţi prinşi în flagrant de poliţişti | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Hoţi prinşi în flagrant de poliţişti

Patru bărbaţi din comuna Râmnicelu sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Suspecţii au fost depistaţi în noaptea de 21 spre 22 mai, de către poliţiştii din Chiscani, pe raza localităţii Scorţaru-Vechi. În jurul orei 3.30, poliţiştii au oprit în trafic, pe DN 22, un autoturism, iar după ce au efectuat controlul maşinii, au găsit în interior un aparat de sudură cu trei cabluri de alimentare, o pompă pentru apă, două motoare electrice, o drujbă, o bormaşină şi un flex. În urma cercetărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit că bunurile au fost sustrase de cei patru, în aceeaşi noapte, dintr-o societate comercială din satul Mărtăceşti, comuna Siliştea.
Cercetările au fost preluate de poliţiştii din cadrul Secţiei 1 de Poliţie Rurală Brăila, care le-au probat celor depistaţi comiterea a 5 furturi calificate, înregistrate, iniţial, cu autori necunoscuţi. Astfel, s-a probat că în noaptea de 1 spre 2 mai, au sustras bunuri din incinta unei ferme din comuna Cazasu, în noaptea de 8 spre 9 mai, au comis trei furturi din locuinţe în comuna Râmnicelu, iar în noaptea de 21 spre 22 mai, când au fost prinşi în flagrant, au sustras bunurile cu care au fost depistaţi în autoturism.
Prejudiciul, constând în cazane pentru ţuică, cabluri, deşeuri din fier şi unelte agricole, în valoare totală de 14.940 de lei, a fost recuperat de poliţişti în proporţie de 60%, fiind predat părţilor vătămate.
Învinuiţii sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Ei au fost reţinuţi pe baza de ordonanţă şi încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă, urmând să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila cu propunere de arestare preventivă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro