Doi tineri din Bărăganu sunt principalii suspecţi în cazul unor furturi din locuinţe, comise pe raza localităţii, înregistrate iniţial cu autor necunoscut. Poliţiştii i-au identificat pe autori şi au reuşit să recupereze o parte din prejudiciu.
Astfel, miercuri, între orele 7.00-19.00, poliţişti de la Viziru şi Însurăţei au acţionat pentru prevenirea infracţionalităţii şi descoperirea autorilor unor furturi din locuinţe, comise pe raza comunei Bărăganu şi înregistrate în evidenţe cu autori necunoscuţi.
În acest sens, au fost efectuate un număr de 3 percheziţii domiciliare, ocazie cu care au fost identificaţi doi tineri, de 21, respectiv 18 ani, ambii din localitatea Bărăganu. Aceştia sunt suspectaţi de comiterea a trei infracţiuni de violare de domiciliu şi trei furturi din locuinţe, în perioada noiembrie-decembrie 2011, pe timp de noapte şi prin efracţie, în dauna a trei localnici. Poliţiştii au recuperat 70 % din prejudiciul total de 6.000 de lei. "S-a luat legătura cu procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Însurăţei, care a dispus cercetarea celor doi autori în stare de libertate, pentru comiterea infracţiunilor de violare de domiciliu şi furt calificat, precum şi pentru probarea întregii activităţi infracţionale a lor", a precizat insp. Jenel Şogor, purtător de cuvânt al IPJ Brăila.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.