Joi, poliţiştii Secţiei Rurale Brăila au efectuat cinci percheziţii domiciliare pe raza comunei, cu scopul găsirii bunurilor provenite din furturi. Cu această ocazie, poliţiştii i-au identificat şi pe cei trei autori ai furturilor. Potrivit poliţiştilor, în noaptea de 15 spre 16 iunie, hoţii au pătruns fără drept în casele a şase persoane din Romanu, de unde au sustras trei televizoare LCD, un aparat DVD, un lănţişor cu medalion din aur, un parfum şi trei lenjerii pentru pat, toate în valoare de 10.000 de lei. Iniţial, aceste cauze au fost înregistrate cu autori necunoscuţi. "Poliţiştii au recuperat integral prejudiciul, urmând să fie predat părţilor vătămate, iar pe cei trei autori i-au reţinut, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi violare de domiciliu, fiind încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Brăila", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Poliţiei brăilene. Hoţii au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila cu propunere de arestare preventivă.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.