Trei minori s-au apucat să comistă furturi unul după altul şi au reuşit să facă o pagubă de peste 3.000 lei. Au picat însă în plasa poliţiştilor.
Judiciarişti din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila-Biroul Investigaţii Criminale i-au depistat şi adus la cercetări pe A.G. (16 ani), M.D. (17 ani) şi Z.A. (17 ani), toţi din Brăila. Aceştia sunt suspectaţi că au pătruns, prin efracţie, în noaptea de 3 spre 4 februarie, în atelierul unei societăţi din municipiu, şi au sustras scule mecanice în valoare de 1.310 lei. În perioada 30 ianuarie - 13 februarie 2016, aceeaşi minori au furat din locuinţa unei brăilence obiecte electrocasnice în valoare de 970 lei. A urmat al treilea furt, comis în perioada 10-12 februarie, când minorii au sustras din imobilul altei brăilence bunuri electrocasnice în valoare de 800 lei. Poliţiştii au reuşit să recupereze 80% din prejudiciul total de 3.080 lei.
Faţă de cei trei tineri a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.