Hoţi de cazane, prinşi de poliţişti | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Hoţi de cazane, prinşi de poliţişti

La data de 6 ianuarie, la ora 22.30, agenţii din comună au fost sesizaţi de localnicul A.D. despre faptul că patru persoane necunoscute au coborât dintr-un autoturism, au pătruns în curtea consătencei D.V. şi au sustras componente de la un cazan metalic, pe care le-au abandonat lânga calea ferată din zonă.

Poliţiştii au demarat cercetările şi au stabilit că principalii suspecţi ai faptei se numesc B.V., în vârstă de 29 de ani, B.A., de 21 de ani, ambii din municipiul Brăila, Ş.V. de 19 ani, din comuna Mircea Vodă, şi C.C., de 25 de ani, din comuna Tichileşti. Prejudiciul, în valoare de circa 1.000 lei, a fost recuperat în totalitate şi predat părţii vătămate. În cauză s-a întocmit dosar penal.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro