Mergi la conţinutul principal

Hoţi cazaţi la închisoare

Ei au stabilit că C.I. (33 de ani) şi S.S. (27 de ani), ambii domiciliaţi fără forme legale în satul Mihai Bravu, sunt suspectaţi de comiterea a patru furturi din societăţi comerciale, din două locuinţe şi dintr-un autoturism, fapte înregistrate cu autori necunoscuţi în perioada 16 decembrie 2010- 9 ianuarie 2011. O parte din bunurile sustrase de aceştia, de pe raza localităţilor Berteştii de Jos, Gura Călmăţui, Spiru Haret şi Lacu- Rezii, au fost recuperate în urma cercetărilor.

Hoţii au fost reţinuţi pe ordonanţă şi prezentaţi instanţei de judecată, care a dispus arestarea lor preventivă pentru primele 29 de zile şi încarcerarea în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro