Hoţ fără identitate, prins că fură de la CFR. Mersul trenurilor, dat peste cap de infractori | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Hoţ fără identitate, prins că fură de la CFR. Mersul trenurilor, dat peste cap de infractori

• Cătălin-Adrian Severin şi cumnatul acestuia, Cătălin-Costel Vasilache, au fost anchetaţi şi trimişi în judecată pentru furt calificat • cei doi au fost surprinşi de poliţiştii TF Brăila în timp ce furau componente ale instalaţiilor de siguranţă şi dirijare a traficului feroviar • din pricina furtului, patru trenuri de călători au înregistrat întârzieri, precizează procurorul de caz • Severin nu are acte de identitate, astfel că, în timpul anchetei, s-a iniţiat procedura înregistrării tardive a naşterii inculpatului

 

Furturi cu bucluc la instalaţiile CFR din zona podului rutier Apollo.

Procurorul Marius Iacob, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, i-a trimis în judecată, zilele acestea, pe inculpaţii Cătălin-Adrian Severin, 24 ani, fără studii, şi Cătălin-Costel Vasilache, de 34 ani, recidivist cu studii superioare, anchetaţi pentru comiterea infracţiunii de furt, respectiv complicitate la furt calificat. Cei doi au fost prinşi în flagrant şi somaţi de poliţişti, după ce au sustras componente ale instalaţiilor de siguranţă şi dirijare a traficului feroviar din vecinătatea podului rutier Apollo, prejudiciul total cauzat CFR fiind de peste 8.000 de lei.

 

“Sabotaj pe calea ferată. Cum să faci patru trenuri să aibă întârziere

Potrivit dosarului penal instrumentat de procurorul Iacob, în ziua de 6 noiembrie 2014, agenţii Postului de Poliţie TF au fost sesizaţi de un angajat al Districtului de semnalizare 3 Brăila, care observase o defecţiune la instalaţia de semnalizare feroviară din Staţia CF Brăila, pe firul II de circulaţie către Halta Baldovineşti.

Oamenii legii au efectuat cercetări la faţa locului şi au constatat că, la kilometrul de cale ferată 228^500, în zona podului rutier Apollo, a fost îndepărtat capacul de la secţiunea izolată Y-1AD şi a fost sustras din interior un transformator şi o rezistenţă. Potrivit Regionalei de Căi Ferate Galaţi, materialele sustrase şi distruse fac parte din instalaţiile de siguranţă şi dirijare a traficului feroviar. Din fericire, însă, prin furtul lor nu s-a pus în pericol siguranţa circulaţiei feroviare.

După identificarea autorului, anchetatorii au refăcut filmul furtişagului, stabilind că, în seara zilei de 6 noiembrie 2014, în jurul orei 22:00, inculpatul Cătălin-Adrian Severin a plecat de la domiciliul său de pe strada Pescăruşului către zona ?ocoaşa de lângă Triajul CFR, cu gânduri nu tocmai cinstite. Procurorul de caz precizează: ?eplasându-se lângă calea ferată din zona podului Apollo, inculpatul, prin tăierea cablurilor şi elementelor de închidere cu ajutorul unui patent, a sustras dintr-o cutie de secţiune izolată un transformator şi o rezistenţă. Bunurile le-a introdus într-un sac şi le-a cărat la domiciliu. După ce-a scos cuprul din piesele sustrase, inculpatul le-a valorificat a doua zi la centrul de achiziţii metale aparţinând Simisionu SRL”. În schimbul cuprului predat, hoţul a primit suma de 60 de lei, în condiţiile în care piesele distruse valorau câteva mii de lei.

Câteva zile mai târziu, mai precis în noaptea de 9/10 noiembrie 2014, în jurul orei 00:30, poliţiştii Postului de Poliţie TF Brăila au fost alertaţi din nou de către angajaţii CFR care depistaseră iarăşi o ?efecţiunela instalaţia de semnalizare feroviară. De data aceasta, fuseseră sustraşi nu unul, ci doi transformatori, însă autorii furtului n-au reuşit să ajungă prea departe.

Poliţiştii au verificat zona (la ieşirea din Gara Brăila, către Halta Baldovineşti, 400 de metri distanţă de podul Apollo), reuşind să-i surprindă pe inculpaţii Cătălin-Adrian Severin şi Cătălin-Costel Vasilache, cumnatul acestuia, care aveau asupra lor bunurile sustrase, o cheie reglabilă, un patent şi un cleşte. Somaţi să se oprească, hoţii s-au culcat la pământ, fiind ulterior conduşi la sediul poliţiei, pentru audieri.

CFR SA-Regionala de Căi Ferate Galaţi avea să comunice faptul că, prin fapta celor doi inculpaţi, nu s-a pus în pericol siguranţa transportului pe calea ferată. În schimb, ca urmare a furtului din noaptea de 9/10 noiembrie 2014, patru trenuri de călători au înregistrat întârzieri pe ruta Baldovineşti-Brăila. Prejudiciul total cauzat CFR a fost de 8.748 lei.

Interesant este faptul că, în timp ce Cătălin-Costel Vasilache, muncitor necalificat, este absolvent de studii superioare şi are antecedente penale (este recidivist), Cătălin-Adrian Severin nu are studii şi nici ocupaţie, iar la data comiterii furturilor nu avea niciun act de identitate (!). Întrucât inculpatul nu avea niciun act de stare civilă, pe parcursul urmăririi penale a fost iniţiată precedura înregistrării tardive a naşterii inculpatului. Inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei”, precizează procurorul de caz.             

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro